OMS recomandă purtarea măştilor și în casă. În ce situații trebuie să facem acest lucru

62161765
Shutterstock

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat miercuri purtarea măştilor sanitare în locuinţe pentru a preveni infectările cu noul coronavirus atunci când sunt primiţi vizitatori şi când nu poate fi respectată distanţarea fizică, relatează dpa.

În plus, măştile ar trebui purtate în locuinţe în timpul vizitelor atunci când nu este clar dacă încăperile au fost aerisite corespunzător, potrivit unui nou ghid de recomandări publicat de OMS miercuri la Geneva.

OMS recomandase anterior purtarea măştilor în spaţiile cu dimensiuni reduse, însă nu precizase liniile directoare pentru spaţiile private.

De asemenea, agenţia pentru sănătate din cadrul ONU recomandă în prezent o utilizare mai largă a măştilor în centrele medicale. Astfel, personalul administrativ şi alţi angajaţi care nu sunt implicaţi în acordarea de îngrijiri medicale au fost adăugaţi pe lista persoanelor care ar trebui să poarte în permanenţă măşti sanitare, scrie Agerpres.

Pacienţii ar trebui, de asemenea, să poarte măşti în situaţiile în care intră în contact strâns cu alte persoane.

La începutul pandemiei de COVID-19, OMS îşi exprimase scepticismul cu privire la purtarea măştilor şi nu a susţinut pe deplin utilitatea acestora, chiar dacă mai multe ţări din Europa au început să copieze exemplul unor state din Asia unde măştile sunt utilizate la scară largă pentru a preveni răspândirea virozelor respiratorii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reiterat miercuri avertismentul său potrivit căruia măştile le-ar putea oferi oamenilor un fals sentiment de siguranţă, făcându-i să uite de alte măsuri esenţiale de prevenţie.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62098190
Un bărbat din Italia a plecat de acasă după o dispută cu soţia lui şi a parcurs pe jos 400 de kilometri

Un echipaj de poliţie din Italia a oprit un bărbat care a parcurs o distanţă de aproape 400 de kilometri, mergând pe jos timp de peste o săptămână, pentru a-şi limpezi mintea după o dispută cu soţia lui, informează DPA, citat de Agerpres. 

62158129
Un bebeluș a fost născut dintr-un embrion înghețat de 27 de ani, stabilind un record

Deși Molly Gibson are puțin peste o lună, aceasta s-ar fi putut naște oricând în ultimii 27 de ani, relatează CNN.

62161011
Donald Trump: "Ne vedem peste patru ani" dacă acţiunile de contestare a rezultatului votului eşuează

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a făcut aluzie marţi că ar putea candida din nou la preşedinţia SUA în 2024.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.