Oficial de la Kiev: Contraofensiva ucraineană a eliberat până azi 130 de km pătraţi în sudul ţării

62359205
Profimedia

Contraofensiva trupelor ucrainene a reuşit să recucerească până azi un total de 130 de kilometri pătraţi în sudul ţării care erau ocupaţi de Rusia, a informat luni ministrul adjunct ucrainean al Apărării. 

"De la începutul ofensivei, suprafaţa eliberată în sud este de 130 de kilometri pătraţi", a arătat Maliar.

Cea mai mare parte a teritoriului a fost recucerită de forţele ucrainene în prima săptămână a contraofensivei.

În ultimele şapte zile, Ucraina a recâştigat 17 kilometri pătraţi în sudul ţării, "ca rezultat al îmbunătăţirii operaţiunilor tactice de poziţionare şi de aliniere pe linia frontului", a precizat Maliar.

Potrivit ministrului adjunct, Ucraina continuă să lanseze operaţiuni ofensive în direcţia Berdiansk şi Melitopol, două oraşe ucrainene ocupate de Rusia în sud.

Maliar s-a referit, de asemenea, la situaţia din estul Ucrainei, unde forţele Kievului au reuşit să respingă atacurile ruseşti în Liman, Bahmut, Marinka şi Avdiivka. Ea a raportat, de asemenea, progrese "între unul şi doi kilometri" în zona Bahmut şi de-a lungul altor localităţi din provincia estică Doneţk.

Potrivit acesteia, Rusia a pierdut săptămâna trecută, pe întreg frontul, de opt ori mai mulţi oameni decât Ucraina.

Armata ucraineană şi-a lansat contraofensiva în urmă cu aproximativ trei săptămâni cu operaţiuni pe trei segmente diferite ale liniei frontului în provinciile Doneţk (est) şi Zaporojie (sud-est).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62354457
Presa internațională: Familiile liderilor Wagner au fost amenințate înainte ca Prigojin să-și oprească avansul spre Moscova

Familiile liderilor lui Wagner au fost amenințate de serviciile ruse de informații înainte ca Evgheni Prigojin să-și anuleze avansul asupra Moscovei, au declarat surse de securitate din Marea Britanie pentru The Telegraph, scrie Sky News.

62360113
Ce declara Vladimir Putin înainte de revolta eşuată a grupului Wagner în Rusia: „Acest lucru este primordial”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut recent că este „încrezător” în ceea ce privește războiul din Ucraina. Interviul în care liderul de la Kremlin a făcut aceste declarații a fost înregistrat înainte de revolta eşuată a grupului Wagner.

62360429
Prima apariție a lui Serghei Șoigu după rebeliunea Wagner. Ministrul rus al apărării s-a dus în Ucraina | VIDEO

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a vizitat trupele implicate în operaţiunea militară din Ucraina, a anunţat luni agenţia de presă RIA, aceasta fiind prima sa apariţie publică de la rebeliunea din weekend a grupului paramilitar Wagner.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.