O nepoată a fostului președinte SUA John F. Kennedy și fiul acesteia au fost dați dispăruți

61918068
AFP

O nepoată a preşedintelui asasinat John F. Kennedy şi fiul acesteia au fost daţi dispăruţi vineri, într-o plimbare cu canoe, potrivit autorităţilor din Maryland, o altă tragedie a celei mai cunoscute dinastii politice din Statele Unite, informează AFP.

Maeve Kennedy McKean, în vârstă de 40 de ani, şi fiul ei Gideon, în vârstă de 8 ani, nu s-au întors joi dintr-o excursie în Golful Chesapeake, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă Larry Hogan, guvernatorul statului Maryland.

Maeve Kennedy McKean

"Începând de ieri seara sunt în curs căutări intense împreună cu poliţia, agenţii de pază şi pompierii", a spus Hogan, potrivit Agerpres.

Maeve este fiica lui Kathleen Kennedy Townsend, fiica cea mai mare a fostului ministru al justiţiei Robert Kennedy, ucis în 1968 şi nepoata preşedintelui Kennedy, asasinat în 1963.

Clanul Kennedy, una din familiile importante ale vieţii politice americane, a cunoscut numeroase tragedii.

Preşedintele SUA John F. Kennedy (JFK) a fost asasinat la Dallas pe 22 noiembrie 1963.

În iunie 1968, fratele său mai mic Robert, aflat într-o poziţie bună pentru a câştiga alegerile primarele din cadrul Partidului Democrat în vederea participării la scrutinul prezidenţial, a fost ucis în Los Angeles.

Unul dintre fiii lui Robert Kennedy, David, a murit la vârsta de 28 de ani în urma unei supradoze de cocaină într-un hotel din Florida, în 1984. Saoirse Kennedy Hill, o nepoată a lui Robert Kennedy, a murit şi ea din cauza unei supradoze anul trecut, la 22 de ani.

În 1999, fiul cel mic al lui JFK, John F. Kennedy Jr. a murit, împreună cu soţia sa Carolyn şi cumnata sa Lauren, într-un accident de avion în Massachusetts.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62118613
Carantină încălcată în Italia. Mii de oameni au ieșit la plimbare în Napoli. VIDEO
În multe orașe din Italia carantina nu mai este respectată, la Roma într-o singură zi s-au aplicat aproximativ 400 de sancțiuni, iar la Milano 369.
62118611
Germania acuză SUA de ”piraterie”. Ar fi deturnat un transport de 200.000 de măşti
SUA au fost acuzate de ”piraterie modernă” după ce ar fi deturnat un transport de măşti de protecţie destinat Poliţiei germane şi ar fi supralicitat pentru achiziţia de materiale de protecţie în contextul pandemiei de coronavirus.
62118583
FOTO&VIDEO. Întreaga Chină a păstrat 3 minute de reculegere în memoria victimelor COVID-19
China s-a oprit sâmbătă dimineaţa timp de trei minute, la ora locală 10:00 (02:00 GMT) într-un moment de reculegere la nivel naţional în memoria persoanelor decedate ca urmare a îmbolnăvirii cu COVID-19, informează AFP.