O braziliancă a fost jefuită de bijuterii care valorau o sumă uluitoare de bani. Venise în Paris la Săptămâna Modei

62291751
Shutterstock

O braziliancă a fost jefuită de bijuterii în timp ce se deplasa marţi spre un eveniment programat la Săptămâna Modei de la Paris.

Surse din Poliția franceză familiarizate cu ancheta au confirmat informațiile publicate de Le Parisien, citate de AFP și Agerpres.

Victima, directoarea unei companii braziliene, a depus o plângere la comisariatul de poliţie din arondismentul al XVI-lea din Paris, evaluând valoarea bunurilor furate la trei milioane de euro.

„Suma exactă a prejudiciului nu este cunoscută în prezent” însă, potrivit Parchetului din Bobigny.

Cum s-a petrecut jaful din capitala Franței

Femeia de afaceri braziliană a aterizat marți pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle şi a mers apoi cu un automobil închiriat spre un eveniment programat în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, care a început luni.

Într-o intersecţie din localitatea Saint-Denis, la nord de Paris, vehiculul a rămas blocat într-un ambuteiaj, potrivit sursei din ancheta în curs de desfăşurare.

Doi bărbaţi au sosit atunci pe un scuter, au spart luneta vehiculului şi au furat un bagaj de mână şi un geamantan Louis Vuitton, fără să o rănească pe victimă şi nici pe şoferul acesteia.

Apoi, cei doi bărbaţi au fugit de la faţa locului.

Ce vor să afle anchetatorii despre furtul bijuteriilor

Anchetatorii francezi doresc să afle dacă victima a fost în prealabil urmărită sau dacă a fost vorba doar despre un jaf comis de hoți care au dorit să profite de o oportunitate.

O anchetă a fost deschisă pentru „jaf comis în grup şi cu acte de violenţă” şi a fost încredinţată Brigăzii de combatere a banditismului, potrivit Parchetului.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62291727
Ce este „telefonul roșu” dintre Rusia și Statele Unite. Amenințările nucleare l-au încins din nou
Comunicațiile de criză între Moscova și Statele Unite, deschise în timpul Războiului Rece, au fost reluate, pe fondul ameninţărilor ruse de a folosi arme nucleare în Ucraina.
62291697
Legendarul Nikolai Valuev, fost boxer profesionist, a fost citat să lupte în Ucraina
Legendarul Nikolai Valuev, fost boxer profesionist și campion WBA la categoria grea, a fost citat să lupte în războiul din Ucraina.
62284989
Vladimir Putin: Conflictul din Ucraina este unul dintre rezultatele prăbuşirii Uniunii Sovietice
Conflictele din fosta URSS, între care şi cel în desfăşurare dintre Rusia şi Ucraina, sunt, "bineînţeles", rezultatul "prăbuşirii Uniunii Sovietice", a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că seamănă discordie.