O adevărată comoară furată de naziști din Viena în 1938 a fost descoperită în beciurile FBI. Cine sunt proprietarii de drept

61949457
Getty

Un tablou de Monet va fi restituit urmașilor proprietarilor de drept după ce a fost confiscat de naziști în timpul celui de-Al doilea Război Mondial. Tabloul se află în custodia FBI.

Un pastel al lui Claude Monet, confiscat de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se află în posesia Biroului Federal de Investigaţii al SUA (FBI) pentru a fi restituit urmaşilor foştilor proprietari.

Tabloul, „Bord de Mer”, a fost achiziţionat de Adalbert şi Hilda Parlagi în aprilie 1936 şi păstrat în casa lor din Viena, Austria, până când au fugit în Elveţia şi apoi la Londra împreună cu cei doi copii ai lor, la scurt timp după ce Germania a anexat Austria, în martie 1938.

Dezvăluirea faptului că tabloul se afla în posesia autorităţilor americane a fost făcută în cadrul unei cereri de interpelare depusă la o instanţă federală pe 22 martie, modalitate prin care o parte poate iniţia un proces între toate părţile care pretind dreptul la o proprietate pentru a determina cine are dreptul de a o revendica şi pentru a evita răspunderea multiplă.

Printre reclamanţii proprietăţii se numără Françoise Parlagi şi Helen Lowe, care sunt nepoţii soţilor Parlagi, şi alte câteva părţi. Françoise şi Helen sunt verişoare şi singurele moştenitoare în viaţă ale lui Parlagi.

După ce au fugit de nazişti, soţii Parlagi au depozitat tabloul şi alte bunuri la o companie de transport maritim din Viena, cu gândul fie de a se întoarce după război pentru a le recupera, fie de a le expedia la ei acasă. Însă Gestapo-ul german le-a confiscat proprietatea în 1940, iar în 1941 a fost scoasă la licitaţie de casa de licitaţii Dorotheum şi vândută unei alte case de licitaţii deţinute de Adolf Weinmüller, un membru al Partidului Nazist care făcea trafic de artă furată.

După război, soţii Parlagi şi moştenitorii lor au apelat la guvernele postbelice ale Germaniei şi Austriei pentru a solicita returnarea tabloului, dar fără succes. În cele din urmă, pictura a apărut din nou în public într-o expoziţie din 2016 la Ornans, Franţa, în timp ce era împrumutată de la Galerie Helene Bailly din Paris.

Comerciantul de antichităţi M.S. Rau, cu sediul în New Orleans, a cumpărat tabloul de la Galerie Helene Bailly în 2017 şi l-a vândut colecţionarei Bridget Vita şi soţului ei, acum decedat, Kevin Schlamp, în 2019.

FBI a cercetat provenienţa operei de artă şi a confiscat-o în iunie 2023, când Vita şi Schlamp au renunţat fiecare la drepturile lor asupra tabloului, se arată în documentele instanţei. De asemenea, guvernul american nu solicită confiscarea tabloul.

Până când tabloul poate fi predat descendenţilor Parlagi, părţile din proces nu au voie să discute despre el. Cu toate acestea, Rau a primit permisiunea din partea guvernului american de a publica o scurtă declaraţie.

„Toate părţile au ajuns la un acord amiabil pentru a returna cu plăcere pastelul moştenitorilor săi de drept, având în vedere provenienţa lucrării, care, desigur, era complet necunoscută tuturor părţilor implicate în tranzacţie”, a declarat Rau.

Biroul din New Orleans al FBI păstrează în prezent lucrarea într-un container sigilat, plasat într-un seif din depozitul de artă al biroului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62446229
Parlamentar bătut crunt din cauza unui proiect de lege. ”Rusia este ceea ce vedeți acum pe corpul meu” VIDEO

Un parlamentar georgian, Levan Habeişvili, care a fost bătut în timp ce participa la o manifestaţie pro-UE, şi-a arătat rănile, ”urmele Rusiei”, în Parlament, relatează AFP.  

62304619
50% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost deteriorată. ”În aceste condiții conducem efortul de război”

Atacurile rusești au afectat jumătate din sistemul energetic al Ucrainei, a declarat ministrul de externe al Ucrainei.

62267948
Ajutor nesperat. Sistemul special primit de Ucraina care poate doborî cu precizie, dar și foarte ieftin dronele Rusiei

Ucraina tocmai a primit al doilea sistem de apărare antiaeriană Skynex din partea Germaniei, ca parte a ultimului pachet de ajutor militar, a anunțat guvernul german la 29 aprilie.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.