Poliția turcă a anunțat luni arestarea a încă trei suspecți în cazul atacului desfășurat pe 7 aprilie în apropierea consulatului israelian din Istanbul, transmite DPA și Anadolu, preluate de Agerpres. Nouă suspecți erau deja în arest sâmbătă, astfel că în prezent 12 persoane se află în detenție.
Atacul de marți s-a produs în cartierul financiar Levent, în jurul prânzului. Trei autori, înarmați și veniți cu un automobil închiriat din Izmit, au deschis focul. Unul dintre atacatori, Yunus E. (32 de ani), născut la Adana, a fost ucis, iar ceilalți doi au fost răniți. Doi polițiști au suferit răni ușoare.
Atentatul nu a fost revendicat, dar presa turcă a prezentat atacatorul ucis ca având legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic. Ministrul de interne Mustafa Ciftci a indicat că Yunus E. avea legături cu „o organizație teroristă ce instrumentalizează religia". Autoritățile au anunțat că atacatorii au fost identificați.