Fanii au ieşit pe străzile din toată ţara, marţi seară, fluturând steaguri din maşini şi adunându-se pe principalele bulevarde, în timp ce Turcia şi-a asigurat calificarea la marele eveniment fotbalistic planetar pentru a treia oară în istoria sa, retrăind amintirile parcursului său până în semifinale din 2002.
Căpitanul Hakan Calhanoglu a vorbit după sosirea echipei turce din Kosovo la Istanbul, afirmând că accentul imediat va fi pus pe ieşirea din faza grupelor.
Turcia s-a calificat la Campionatul Mondial 2026 după ce a trecut în play-off-ul european cu același scor, 1-0, de România, apoi de Kosovo.
"Vom reprezenta ţara noastră în cel mai bun mod la Cupa Mondială. Suntem foarte mândri să aducem această fericire naţiunii noastre", a spus elevul antrenorului Cristian Chivu la Inter Milano. "Primul nostru obiectiv este să ieşim din grupă. După aceea, vom merge pas cu pas. Cred în această echipă", a adăugat Calhanoglu.
Arda Guler, mijlocaşul echipei Real Madrid, a declarat la rândul său că această calificare are o semnificaţie emoţională profundă pentru noua generaţie de jucători care au crescut urmărind momentele importante ale campaniei Turciei de la Mondialul din 2002, găzduit de Japonia şi Coreea de Sud.
"Aşteptarea s-a încheiat. Poate că nu am jucat bine în seara asta, dar ne-am calificat", a spus Guler.
În 2002, Turcia a ajuns până în semifinalele Cupei Mondiale
"Când urmărim Cupa Mondială din 2002, încă ni se face pielea de găină. Acum avem aceeaşi oportunitate. Vom încerca să facem tot posibilul acolo, fără a subestima pe nimeni", a adăugat jucătorul Realului.
În 2002, Turcia a fost învinsă în semifinale de viitoarea campioană mondială Brazilia, iar apoi a câştigat cu 3-2 meciul pentru locul al treilea cu Coreea de Sud, în care atacantul Hakan Şukur a marcat cel mai rapid gol din istoria Cupei Mondiale, după 10,8 secunde de la fluierul de start.
Şukur a declarat pe canalul său de YouTube că echipa actuală ar putea pune "probleme", în ciuda faptului că joacă fără un atacant tradiţional, adăugând că duelul cu adversari non-europeni, Australia, Statele Unite şi Paraguay, în faza grupelor ar prezenta provocări diferite.
Presa turcă a reflectat valul de optimism, cotidianul tradiţional Milliyet publicând pe prima pagină titlul ''Cowboy turci, America ne aşteaptă", iar preşedintele Federaţiei turce de fotbal, Ibrahim Haciosmanoglu, ţinteşte cât mai sus. "Vom câştiga trofeul şi îl vom aduce acasă", a spus el.