Trupe speciale în Mizil, după ce mai mulți localnici au atacat o mașină a Poliției. Au ocupat strada și aveau muzica la maxim

×
Publicitate

Forţele speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova au intervenit, în ziua de Paşte, în oraşul Mizil, după ce mai multe persoane au ameninţat o patrulă formată dintr-un poliţist şi un jandarm. 

Motivul scandalului este legat de faptul că forţele de ordine au cerut unui cetăţean care scosese boxele pe stradă să reducă volumul şi să elibereze spaţiul public.

”La data de 12 aprilie 2026, pe raza oraşului Mizil, forţele de ordine au intervenit în exercitarea atribuţiilor legale, în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice, în contextul apariţiei unei stări conflictuale generate de comportamente contrare normelor de convieţuire socială. În cursul intervenţiei, persoanele implicate au manifestat o atitudine ostilă faţă de autoritatea statului, materializată prin ameninţări cu acte de violenţă la adresa forţelor de ordine, precum şi prin acţiuni de natură a aduce atingere bunurilor aparţinând instituţiilor publice. Aceste conduite au impus o reacţie instituţională fermă, proporţională şi adaptată situaţiei operative, în scopul restabilirii climatului de ordine şi siguranţă. Sub coordonarea procurorului competent, au fost desfăşurate activităţi investigative complexe, fiind mobilizate resurse operative adecvate pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi pentru stabilirea cu exactitate a contribuţiei fiecăreia la comiterea faptelor”, informează, luni, oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că intervenţia forţelor speciale ale Poliţiei a avut loc în cartierul de romi din oraşul Mizil, unde un bărbat a scos boxe audio puternice pe stradă şi a dat muzica la maxim.

Scandalagii cărora li s-a cerut să elibereze strada au amenințat polițiștii că le taie picioarele cu sabia

Un echipaj format dintr-un poliţist şi un jandarm, aflat în patrulare, a cerut bărbatului să dea muzica mai încet şi să elibereze domeniul public, moment în care acesta a devenit violent verbal.

În sprijinul lui au venit şi alte persoane, care i-au ameninţat pe poliţist şi pe jandarm că le taie picioarele cu sabia. Unii dintre ei au atacat autospeciala Poliţiei, lovind maşina cu pumnii şi picioarele. În cele din urmă, poliţistul şi jandarmul au reuşit să plece, iar la faţa locului au venit două echipaje ale Serviciului de Acţiuni Speciale. Bărbatul care a pornit scandalul şi care a fost, de altfel, cel mai violent, a fost reţinut.

Poliţia atrage atenţia că ”orice manifestare de violenţă este tratată cu maximă seriozitate, în limitele şi cu respectarea strictă a cadrului legal”, iar „menţinerea unui climat de siguranţă reprezintă o prioritate constantă, iar răspunsul instituţional este unul prompt, echilibrat şi ferm, în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.

Cercetările în urma scandalului produs la Mizil în ziua de Paşte continuă, sub aspectul laturii penale a faptelor savarsite de persoanele implicate în incident.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
Vlcsnap 2026 04 09 08h26m52s198
Scandal între două familii în Prahova. Opt suspecți reținuți după o bătaie generală

Opt indivizi bănuiți că s-au încăierat pe o stradă din Boldești-Scăeni, județul Prahova, s-au trezit cu poliția la ușă. 

Politist impuscat
Scandalagiul împușcat în picior care a lovit în cap un polițist a ajuns la spital cu elicopterul. Care e starea agentului

Un tânăr de 22 de ani a fost împușcat în picior de un polițist, într-un sat din județul Mureș, unde oamenii legii au fost chemați să aplaneze o ceartă.  

Impuscat de politist
Polițistul din Cluj care a împușcat din greșeală un bărbat, implicat într-un scandal, este cercetat penal

Un polițist din Cluj care recent a împușcat un bărbat în timp ce încerca să-l imobilizeze este acum cercetat penal, pentru uz de armă fără drept și vătămare corporală din culpă.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.