Noi dinozauri decoperiti in Ungaria

×
Publicitate

Credem ca stim totul despre locurile in care traim, dar din cand in cand pamantul se hotaraste sa ne demonstreze ca ne inselam.

Cercetatorii maghiari au scos la iveala fosilele unor dinozauri care au trait in centrul Europei cu milioane de ani in urma. Mai exact, o specie cu totul noua, despre care pana acum se credea ca n-a pasit niciodata pe batranul continent.

Paleontologii sapa de 10 ani incoace in aceasta mina parasita din vestul Ungariei si nu pot spune ca n-au avut parte de surprize. Dar cea de acum le intrece pe toate.

“Ne-am consultat cu colegii nostri din alte tari si am realizat ca am descoperit noi o specie noua, de care pana acum nu s-a stiut nimic. Este pentru prima data cand gasim dovezi ale existentei acestor animale in Europa", spune paleontologul Attila Osi.

Este vorba de o specie de dinozauri ierbivori, despre care se credea ca ar fi trait doar in Asia si America de Nord. Mandru de descoperirea sa, Attila Osi a botezat specia "Aika-ceratops", dupa orasul sau natal, Aika. Localnicii au fost incantati ca numele oraselului lor va fi rostit de acum incolo in toata lumea.

Potrivit paleontologilor maghiari, dinozaurii ierbivori abia descoperiti erau mai mici fata de rudele lor din Asia si America de Nord si nu depaseau un metru in lungime. Cercetatorii sustin ca descoperirea poate fi comparata ca importanta doar cu cea de acum 35 de ani, cand pamantul Panoniei a scos la iveala ramasitele unor hominizi primitivi - oamenii de Rudabanya.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60423651
A innebunit Europa! A inceput I-pad mania

Nebunia parca a cuprins vestul Europei. Cozi de sute de persoane, inghesuiala in magazine ca de Paste sau de Craciun si, in pofida crizei economice, o pofta de cumparaturi vecina cu nebunia.

60369727
Noul Jack Spintecatorul s-a botezat: Canibalul cu Arbaleta

Oroarea dar si frica i-au cuprins pe britanici, pe masura ce avanseaza ancheta in cazul prostituatelor ucise in ultimele zile. Amanuntele ii fac pe oameni sa creada ca au de-a face cu un nou Jack Spintecatorul.

60176237
Atentat extrem de crud in Pakistan: 80 de morti in doua moschei

80 de suflete au pierit in Pakistan, dupa ce doua grupuri de atacatori sinucigasi au deschis focul si au aruncat grenade in doua moschei din Lahore, in timpul rugaciunii de vineri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.