Navă americană de război, trimisă în Marea Neagră. "Rusia ar putea recurge la forţă"

62013172
DVIDS

Nava de desant USS Fort McHenry a marinei americane a traversat duminică strâmtoarea Dardanele în direcţia Mării Negre.

Responsabili ai marinei americane au declarat că Fort McHenry va efectua o operaţiune de rutină în Marea Neagră, a precizat Stars and Stripes, cotidianul publicat pentru forţele armatei SUA detaşate în serviciu în străinătate, conform unui comunicat al Comandamentului forţelor navale americane în Europa şi al Flotei a 6-a a SUA.

Este vorba de prima navă a marinei SUA care intră în Marea Neagră din luna august când USS Carney, un distrugător din clasa Arleigh Burke, şi nava de transport rapidă USNS Carson City au efectuat aici misiuni separate.

'Noi operăm cu regularitate în Marea Neagră în conformitate cu dreptul internaţional şi Convenţia de la Montreux şi vom continua să facem aceasta', a declarat comandorul Kyle Raines, purtător de cuvânt al Flotei a 6-a americane, citat de Stars and Stripes. 'Vom continua să îndemnăm Ucraina şi Rusia să caute o soluţie diplomatică la disputa lor', a adăugat el.

Fort McHenry este o navă de transport echipată cu arme defensive, cum ar fi mitraliere, tunuri de mici dimensiuni şi sisteme de apărare antirachetă cu rază scurtă de acţiune. Aceasta are o capacitate ofensivă de mică anvergură, notează site-ul canadian specializat în probleme militare.

Moscova consideră drept o intruziune intrarea navelor marinei americane în Marea Neagră, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Cu toate acestea, este important ca SUA să continue misiunile de patrulare în Marea Neagră după incidentul din strâmtoarea Kerci, cu scopul de a demonstra angajamentul de a-şi proteja partenerii, a declarat pentru cotidianul Stars and Stripes Michael Petersen, directorul Institutului de studii maritime privind Rusia de la Naval War College.

'Statele Unite s-au angajat să facă să fie respectat dreptul internaţional pe care Rusia îl încalcă în mod constant în Marea Neagră', a remarcat Petersen săptămâna trecută.

SUA şi aliaţii lor din NATO au denunţat faptul că Rusia a deschis focul asupra a trei nave ucrainene înainte de intrarea în strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov şi a arestat 24 de membri ai echipajelor, dar au arătat totuşi un interes scăzut pentru o acţiune directă împotriva Rusiei.

Întrucât Ucraina nu este membră a NATO, ţările aliate nu sunt obligate să o apere împotriva unui agresor precum Rusia, a menţionat Petersen, ceea ce face ca Ucraina să fie mai vulnerabilă.

'Riscurile (ca Rusia) să recurgă la forţa militară împotriva NATO în Europa de Est sunt mult mai importante decât cele în cazul Ucrainei', a mai spus expertul citat.

La rândul său, Moscova a trimis luni vasul de patrulare 'Pâtlivâi' din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră să supravegheze acţiunile navei Fort McHenry în Marea Neagră, informează agenţia de presă RIA Novosti.

'Vasul de patrulare "Pâtlivâi" efectuează un set de măsuri de monitorizare a activităţilor navei de desant USS Fort McHenry', a indicat Ministerul Apărării rus, precizând că nava americană se află de duminică în Marea Neagră, iar luni a acostat în portul Constanţa (România).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61919173
Preşedintele Băncii Mondiale demisionează. Ce l-a împins să ia această decizie

Jim Yong Kim va demisiona din poziţia de preşedinte al Băncii Mondiale, scrie The Guardian.

61868990
Atentat comis de Statul Islamic, chiar în fosta capitală a ISIS. Sunt cel puţin 5 morţi

Cel puţin cinci persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Siria într-un atentat sinucigaş vizând sediul unei miliţii kurde la Raqa, a anunţat luni un ONG, atac revendicat de gruparea Stat Islamic (SI), informează France Presse.

61958444
Kim Jong-un, într-o nouă vizită în China. E al patrulea summit cu Xi Jinping

Liderul nord-coreean Kim Jong-un s-ar afla, luni, în drum spre China, pentru al patrulea summit cu omologul său chinez Xi Jinping.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.