NATO lansează procesul de aderare al Suediei și Finlandei. Stoltenberg: Primim noi aliaţi cu capacităţi militare formidabile

62269987
Shutterstock

Cele 30 de state membre NATO lansează marţi procesul ratificării aderării Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică, o decizie istorică a celor două ţări nordice, impusă de Războiul rus din Ucraina.

”Aliaţii vor semna Protocoalele de Aderare ale Finlandei şi Suediei marţi”, anunţă luni într-un comunicat NATO.

”Ne pregătim să primim doi noi aliaţi dotaţi cu forţe şi capacităţi militare formidabile”, subliniază secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, în cadrul unei ceremonii de intrare în funcţie a noului Comandant Suprem al Forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Christopher Cavoli.

Ministrul suedez de externe Ann Linde şi omologul său finlandez Pekka Haavisto au participat luni, la sediul Organizaţiei, la Bruxelles, la ultime negocieri înaintea semnării, prevăzute marţi, a Protocoalelor de Aderare, şi lansării procesului de ratificare în fiecare statmembru al Alianţei.

Turcia și-a dat acordul în anumite condiții

Turcia şi-a dat acordul lansării acestei proceduri la summitului şefilor de stat şi de guverne NATO, la Madrid, însă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a amintit celor dări nodice condiţiile pe care le au de îneplinit.

”Dacă îşi fac datoria, noi vom supune (Memorandumul aprobării) Parlamentului” turc, în vederea adoptării acestuia, însă ”dacă nu şi-o fac, nu încape vorbă să-l trimitem în Parlament”, a avertizatel într-o conferinţă de presă.

Recep Tayyip Erdogan a evocat o ”promisiune făcută de Suedia” de a extrăda ”73 de terorişti”.

Ea se află în Memorandumul semnat marţi la Madrid de către liderii celor trei ţări, înaintea deschiderii summitului NATO.

”Ei îi vor trimite (pe teroriţti în Turcia), au promis. Acest lucru figurează în documente scrise. Ei îşi vor respecta promisiunea”, a dat el asigurări, fără să ofere alte detalii.

Ankara cere de mai mulţi ani Stockholmului să extrădeze activişti kurzi şi persoane apropiate mişcării înfiinţate de către predicatorul Fethullah Gülen, acuzat de către autorităţile turce de urzirea loviturii de stat eşuate din iulie 2016.

Suedia şi Fnlanda sunt state membre ale Uniunii Europene (UE), însă acordul semnat la Madrid ”nu angajează decât trei ţări”, a subliniat luni o purtătoare de cuvânt a şefulu diplomaţiei europene Josep Borrell, Nabila Massrali.

”Legislaţia antiteroristă este un drept suveran al statelor, însă ea trebuie să respecte reglementările şi drepturile fundamentale. Turcia are o interpretare vastă a legislaţiei împotriva terorismului şi profită de ea pentru a-i aresta pe toţi cei care se exprimă în mod critic, jurnalişti, avocaţi, apărători ai drepturilor omului”, a subliniat ea în faţa presei.

Şeful Statului Major al Apărării din România, la ceremonia de schimbare a SACEUR

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat luni, la Mons, în Belgia, la ceremonia de predare a comenzii Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) între generalul Tod D. Wolters şi generalul Christopher G. Cavoli.

La festivitate, generalul Petrescu a fost însoţit de o delegaţie formată din şefii Reprezentanţei Militare a României la NATO şi UE şi Reprezentanţei SMAp la SHAPE.

"În baza excelentelor relaţii de cooperare pe care le avem în context aliat, întărite pe parcursul ultimilor ani de colaborarea consistentă pe care am avut-o cu cei doi lideri militari americani, fostul şi actualul SACEUR, procesul de adaptare a posturii de descurajare şi apărare s-a reflectat pe întreg flancul estic", a declarat şeful Statului Major al Apărării, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

În marja ceremoniei de la Mons, generalul Daniel Petrescu i-a conferit generalului Wolters "Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării", în semn de înaltă apreciere a profesionalismului manifestat în îndeplinirea misiunilor specifice şi a contribuţiei deosebite la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62269935
Atacatorul din Copenhaga a fost internat într-o unitate psihiatrică închisă

Autorul atacului armat dintr-un centru comercial din Copenhaga a fost internat într-o unitate psihiatrică luni, sănătatea mintală a tânărului de 22 de ani aflându-se acum în centrul anchetei.

62269993
VIDEO. Momentul atacului de la mall-ul din Copenhaga. Imaginile filmate arată zeci de oameni încremeniți de spaimă

Trei oameni au fost uciși și mai mulți răniți într-un atac armat produs la Copenhaga, într-un mall plin la acea oră.

62268310
UE va crea o platformă pentru reconstrucţia Ucrainei. Kievul estimează costurile la 750 de miliarde de dolari

UE va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul acesteia cu Rusia, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.