Moscova minimizează importanţa acordului de securitate dintre SUA şi Ucraina. „Este o bucată de hârtie fără valoare”

62454728
Getty

Rusia a încercat vineri să minimizeze importanţa acordului de securitate semnat cu o zi în urmă de SUA şi Ucraina, declarând că acesta nu reprezintă decât o simplă "bucată de hârtie" fără nicio valoare reală.

 

"Adevărul este că (aceste acorduri) nu sunt decât nişte bucăţi de hârtie. Ele nu înseamnă nimic, nu au nicio valoare juridică", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova, citată de agenţiile de presă ruse.

Ucraina a semnat joi acorduri de securitate cu SUA şi Japonia, după ce în ultimele luni a făcut acelaşi lucru cu alte câteva ţări occidentale, printre care Franţa şi Marea Britanie.

Aceste documente sunt, în esenţă, promisiuni din partea ţărilor respective de a continua să ofere sprijin militar şi financiar pe termen lung Ucrainei pentru a contracara ofensiva rusă, notează AFP.

Aceste documente, a declarat Zaharova, sunt destinate în primul rând "să le demonstreze cetăţenilor rămaşi în Ucraina că au alături de ei comunitatea internaţională". "În realitate, ei se degrevează de orice responsabilitate pentru viitorul Ucrainei", a adăugat ea.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat joi că acordul semnat cu SUA, valabil pe termen de zece ani, "deschide calea spre integrarea Ucrainei în NATO".

De asemenea, acest document "contribuie la descurajarea şi contracararea oricărei agresiuni viitoare", conform textului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62457281
Furtuna care a lovit România a provocat probleme și în Serbia și Bulgaria. A fost grindină de mărimea unui ou de găină
Furtuna care a lovit joi seară țara noastră a provocat probleme și la vecini, în Serbia și Bulgaria.
62457259
Acord istoric între SUA și Ucraina: Ce se va întâmpla în următorii 10 ani. Motivul pentru care Biden a plecat grăbit
Statele Unite şi Ucraina au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să ofere sprijin Kievului. Documentul a fost validat în cadrul summitului G7 din Italia, unde s-au întâlnit liderii celor mai bogate națiuni ale lumii.  
62457264
Povestea femeii care a mers fără frică, spre libertate, peste ruinele podului Antonivski. Doar o dronă o escorta (Video)
O ucraineancă a fost filmată de o dronă mergând pe podul distrus Antonovski, singura legătură între orașul Herson din sudul Ucrainei și malul de est al râului Nipru, în încercarea de a scăpa de ocupația rusă.