Momentul în care o familie se aruncă în aer la o secție de poliție din Indonezia. VIDEO

61959737
youtube.com

O familie de cinci persoane, între care şi un copil de opt ani, a comis atentatul sinucigaş împotriva unui comisariat de poliţie din oraşul Surabaya (Indonezia), soldat cu rănirea a cel puţin zece persoane, relatează The Guardian.

În atentatul de luni au murit patru dintre atacatori, iar fetiţa de opt ani a supravieţuit, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

”Au fost cinci persoane pe două motociclete. Una dintre aceste persoane era un copil. Este vorba despre o familie”, a declarat directorul poliţiei naţionale, Tito Karnavian.

Atentatul vine după o serie de atacuri sinucigaşe împotriva bisericilor din acest oraş, comise cu o zi înainte de o altă familie care revenise recent din Siria.

Atentatele comise duminică şi luni în oraşul Surabaya, al doilea ca mărime din Indonezia, ar fi putut fi declanşate de arestarea liderilor mişcării extremiste islamiste indoneziene Jamaah Ansharut Daulah (JAD), care sprijină gruparea Statul Islamic.

De asemenea ar putea fi legate de ciocnirile mortale provocate de militanţi islamici într-o închisoare de înaltă securitate de la periferia oraşului Jakarta săptămâna trecută, a afirmat Tito Karnavian.

Aman Abdurrahman, liderul spiritual al JAD aflat în închisoare de ani de zile pentru atacuri teroriste, trebuia să fie eliberat în luna august anul trecut, însă a fost menţinut în detenţie pentru presupusa sa implicare în atacurile de la Jakarta din 2016.

Duminică seara, la câteva ore după atacurile sinucigaşe asupra bisericilor, trei persoane aparţinând aceleiaşi familii au fost ucise şi alte două au fost rănite în explozia unei bombe într-o clădire rezidenţială la circa 30 de kilometri de Surabaya, a precizat poliţia.

Mama şi un copil au murit în explozie, în timp ce tatăl, care avea asupra sa detonatorul, a fost împuşcat de poliţie. Doi copii ai familiei au fost răniţi şi se află internaţi în spital.

Tatăl implicat în atacurile asupra bisericilor, Dita Oepriyanto, era un prieten al bărbatului ucis în apartament.

”Tatăl era un prieten apropiat al lui Dita. În timpul unei percheziţii în apartament, am descoperit o bombă artizanală asemănătoare cu cea găsită în apropierea bisericilor”, a mai spus şeful poliţiei naţionale.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61876756
Trump vrea să salveze una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din China

Președintele american Donald Trump a declarat că vrea să ajute la salvarea ZTE, una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din China, relatează BBC.

61956657
SUA amenință cu sancțiuni companiile europene care continuă sa facă afaceri cu Iranul

Statele Unite au amenințat duminică să impună sancțiuni companiilor europene care continuă sa facă afaceri cu Iranul, relatează Reuters.

61959726
Dezvăluirile unui sud-coreean care poartă numele lui Kim Jong-un. Cum este privit de cei din jur

Pentru cei mai mulți oameni, numele de Kim Jong-un, Kim Jong-il și Kim Il-sung pot însemna doar 3 oameni, cei 3 lideri nord-coreeni.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.