Mo Farah, mărturisiri tulburătoare: „Mă încuiam în baie şi plângeam”. Celebrul atlet, forțat să fie servitor

61834835

Mo Farah, multiplu campion olimpic, mondial şi european la atletism, a mărturisit, într-un documentar BBC, că a fost introdus ilegal în Marea Britanie când era copil şi forţat să fie servitor.

Numele său real este Hussein Abdi Kahin. A primit numele Mohamed Farah la aproximativ nouă ani, din partea persoanei care l-au dus din Djibouti în Marea Britanie, o femeie pe care nu o mai întâlnise niciodată. Apoi, a fost forţat să fie servitor şi să aibă grijă de copiii altei familii, povesteşte celebrul sportiv.

Farah spusese anterior că a ajuns în Marea Britanie din Somalia, împreună cu părinţii săi, ca refugiat.

Însă într-un documentar BBC care va fi difuzat miercuri, el a mărturisit că părinţii săi nu au ajuns niciodată în Marea Britanie. Mama şi cei doi fraţi stăriesc la ferma familiei, în Somaliland. Tatăl său, Abdi, a fost ucis de un glonţ rătăcit atunci când Mo Farah avea patru ani, în timpul violenţelor civile din Somalia, Somaliland şi-a declarat independenţa în 1991, însă aceasta nu este recunoscută internaţional.

Mo Farah spune că avea opt sau nouă ani când a fost luat de acasă pentru a locui la rude în Djibouti. Apoi, el a fost dus cu avionul în Marea Britanie de o femeie pe care nu o mai întâlnise niciodată şi care nu îi era rusă. Ea i-a spus că îl duce în Europa ca să trăiască acolo cu rude, perspectivă care l-a încântat. “Nu mai zburasem niciodată cu avionul”, îşi aminteşte el, potrivit News.ro.

Mo Farah, introdus ilegal în Marea Britanie

Femeia i-a spus că numele lui este Mohamed. Ea avea documente de călătorie false pentru copil, iar pe ele numele trecut era Mohamed Farah.

Când au ajuns la Londra, femeia l-a dus la apartamentul ei din Hounslow şi a luat de la băiat bucata de hârtie pe care erau scrise datele de contact ale rudelor lui. “A rupt hârtia în faţa mea şi aruncat-o la gunoi. Atunci am înţeles că aveam probleme”.

Mo Farah a trebuit să facă treburi casnice şi să aibă grijă de copii pentru a primi hrană. Femeia i-ar fi spus: “Dacă vrei să îţi mai vezi vreodată familia, să nu spui nimic”.

Deseori mă încuiam în baie şi plângeam”, spune el.

În primii ani în Marea Britanie, familia respectivă nu i-a permis să meargă la şcoală. La 12 ani s-a înscris la o şcoală, unde angajaţii ştiau că el este refugiat din Somalia. Băiatul era neîngrijit, vorbea foarte puţin limba engleză şi era emotiv.

Cei care s-au prezentat ca fiind părinţii săi nu au mers deloc la şedinţele cu părinţii.

Profesorul de educaţie fizică al lui Farah, Alan Watkinson, a observat o schimbare la băiat atunci când acesta era pe pista de atletism. “Singura limbă pe care părea să o înţeleagă era cea a educaţiei fizice şi a sportului”, povesteşte Watkinson.

În cele din urmă, Farah i-a mărturisit lui Watkinson identitatea sa reală şi prin ce a trecut. Profesorul a contactat serviciile sociale şi l-a ajutat pe Mo Farah să ajungă în grija altei familii din Somalia.

“Încă îmi lipseşte familiamea adevărată, dar din acel moment totul a fost mai bine. Am simţit că s-a ridicat o greutate mare de pe umerii mei, am simţit din nou că sunt eu. Atunci a apărut Mo, adevăratul Mo”, a afirmat sportivul.

Mo Farah a început să devină cunoscut în atletism când avea 14 ani. El a fost invitat să concureze pentru şcolile engleze la o cursă în Letonia, însă nu avea documente de călătorie.

Alan Watkinson l-a ajutat să facă toate demersurile necesare pentru a primi cetăţenia britanică, iar în iulie 2000 Mohamed Farah a devenit cetăţean britanic.

Avocatul Alan Briddock spune în documentar că practic Mo Farah a obţinut cetăţenia britanică prin “fraudă sau declaraţii false”.

Guvernul britanic poate retrage cetăţenia cuiva dacă aceasta a fost obţinută prin fraudă, notează bbc.com.

Mo Falah a devenit Sir, în 2017

Însă Alan Briddock spune că în cazul lui Farah riscul este scăzut. “În cazul tău, ai fost obligat, copil fiind, să ai grijă de copii mici şi să fii servitor. Şi apoi le-ai spus autorităţilor relevante, ‘acesta nu este numele meu’. Aceste elemente fac ca riscul ca Home Office să îţi retragă cetăţenia să fie mai mic”.

Mo Farah spune că prin povestea sa vrea să atragă atenţia asupra traficului de persoane şi sclaviei.

Nu ştiam că atât de mulţi oameni trec exact prin ce am trecut şi eu. Am avut foarte mare noroc. Ceea ce m-a salvat, ceea ce m-a făcut diferit a fost faptul că puteam alerga”, a conchis el.

Mo Farah, acum în vârstă de 39 de ani, are în palmares patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, şase de aur şi două de argint la Campionatele Mondiale şi cinci de aur şi una de argint la Campionatele Europene, alături de numeroase distincţii la alte competiţii. În 2017, el a devenit Sir.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Twitter îl dă în judecată pe Elon Musk, după ce a renunțat la tranzacție

Twitter a angajat firma de avocatură Wachtell, Lipton, Rosen & Katz din SUA, în timp ce se pregăteşte să-l dea în judecată pe Elon Musk şi să-l forţeze să finalizeze achiziţia de 44 de miliarde de dolari a companiei de social media.

Funeraliile fostului premier Shinzo Abe au avut loc la Tokyo. GALERIE FOTO

Funeraliile fostului premier Shinzo Abe au avut loc la Tokio, după ce acesta a fost împuşcat mortal vinerea trecută.  

Forțele Kremlinului bombardează intens zone rezidențiale din Ucraina. Localnică: „Putin, esti un nemernic! O să arzi în Iad”

"Rusia a cerut Iranului sute de drone armate" susține administrația de la Washington. Pe de altă parte, președintele Volodimir Zelenski a ordonat armatei să elibereze teritoriile ocupate în jurul coastei Mării Negre, vitale pentru economia țării.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.