Mii de persoane au manifestat în Croaţia pentru mai multă siguranţă după un atac cu cuţitul într-o şcoală din Zagreb. VIDEO

62507417
Profimedia

Câteva mii de persoane au mărşăluit luni seara la Zagreb pentru a cere mai multă siguranţă în şcoli, la trei zile după atacul cu cuţit comis într-o şcoală din capitala Croaţiei, în care un tânăr a ucis un copil de şapte ani, relatează AFP.

 

Acest atac fără precedent în Croaţia, în care alţi trei elevi şi un profesor au fost grav răniţi, a fost un şoc pentru ţara balcanică.

Ei au fost înjunghiaţi de un fost elev al acestei şcoli primare. Potrivit autorităţilor, tânărul de 19 ani, care suferea de probleme psihice, a încercat să se sinucidă după atac, rănindu-se cu cuţitul, înainte de a fi arestat de poliţie. Cei trei elevi şi profesorul sunt în continuare în spital.

„Am venit (...) pentru a-mi exprima nemulţumirea faţă de modul în care funcţionează sistemul. Şi copiii mei merg la şcoala primară şi, ca părinte, îmi fac griji pentru ei”, a declarat pentru AFP Denis Dvorzak, în vârstă de 48 de ani. „Vrem să fim lumina societăţii şi nu să purtăm lumânări” şi «când o mamă plânge, toate mamele plâng», se putea citi pe pancartele arborate de manifestanţi înainte de începerea marşului.

Deplângând o „tragedie” şi „pierderea unei vieţi foarte tinere”, Goranka Samson, o pensionară în vârstă de 66 de ani, a declarat că speră că „mesajul transmis de o masă de oameni va fi văzut” de autorităţi şi că acesta le va „face să reflecteze”. După ce s-au adunat în faţa teatrului naţional, manifestanţii, majoritatea purtând lumânări, au mărşăluit în tăcere pe străzile din centrul Zagrebului, în spatele unui banner negru cu mesajul „Pentru o şcoală sigură”.

Este o „procesiune tristă”, a declarat presei Zeljko Stipic, preşedintele unuia dintre cele trei sindicate din domeniul educaţiei care au convocat manifestaţia.

La începutul zilei, ministrul educaţiei, Radovan Fuchs, a anunţat măsuri imediate de securitate pentru şcoli, inclusiv blocarea obligatorie a uşilor acestora şi schimbarea încuietorilor astfel încât acestea să poată fi deschise doar din interior.

Premierul Andrej Plenkovic a declarat că guvernul ia în considerare utilizarea agenţiilor de protecţie în şcoli. „Siguranţa copiilor este cea mai importantă şi obiectivul este de a avea standarde egale în toate şcolile din ţară”, a spus el.

Pe lângă marşul din Zagreb, oamenii au aprins lumânări în faţa şcolilor din alte câteva oraşe croate.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62337358
Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, a fost internat în spital. „Este recunoscător pentru calitatea îngrijirilor primite”

Fostul preşedinte american Bill Clinton, 78 de ani, a fost internat luni în spital la Washington cu febră, a declarat adjunctul şefului său de cabinet pe reţeaua socială X, notează AFP.

 

62507406
„Miroase a trădare”. Proteste în Slovacia, după ce premierul Fico s-a întâlnit cu Putin la Moscova. FOTO & VIDEO

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, şi-a atras critici din întreaga Europă, dar şi din partea propriului popor după vizita sa surpriză la Moscova, duminică, unde a avut discuţii faţă în faţă cu Vladimir Putin.

62422073
Ce se va întâmpla când se va opri în Ucraina tranzitul gazului rusesc către Europa

Liderul rus Vladimir Putin s-a întâlnit duminică la Kremlin cu premierul slovac Robert Fico, o vizită rară a unui lider al Uniunii Europene la Moscova, relatează Reuters.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.