Mesajul lui Trump după ce un judecător a autorizat accesul la declarațiile lui de venit

62081991
AFP

Un judecător federal a autorizat accesul procurorului din Manhattan la declaraţiile de venit ale lui Donald Trump, o lovitură aplicată preşedintelui, care luptă de luni de zile împotriva comunicării acestor documente.

Contactat de AFP, avocatul preşedintelui, Jay Sekulow, a declarat că Donald Trump urmează să facă apel împotriva acestei hotărâri, ceea ce ar urma să întârzie o eventuală transmitere a acestor documente.

”Democraţii din stânga radicală au eşuat pe toate fronturile, aşadar ei îi împing acum pe procurorii democraţi de la New York şi din statul (New York) să se ducă să-l caute pe preşedintele Trump”, a reacţionat şeful statului american într-un mesaj postat pe Twitter, scrie News.ro.

”Un asemenea lucru nu i s-a mai întâmplat niciunui preşedinte (american) înainte”, a deplâns el. ”Nici vorbă!”.

Procurorul Cyrus Vance voia să obţină aceste declaraţii de la cabinetul de avocatură Mazars, în cadrul unei anchete cu privire la plata efectuată către actriţa porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale cu privire la o presupusă legătură cu miliardarul republican.

Trump a invocat imunitatea judiciară

 

Donald Trump şi-a invocat imunitatea judiciară a funcţiei, care i-ar permite, apreciază el, să blocheze orice cerere care-l vizează, chiar dacă este adresată unui terţ, precum cabinetul de avocatură Mazars, care se ocupă de afacerile sale fiscale, şi nu lui în mod direct.

În hotărârea sa, foarte argumentată, de 75 de pagini, judecătorul federal Victor Marrero, din New York, apreciază că această imunitate ”nu îl protejează pe preşedinte de orice procedură judiciară” şi nu îl ”plasează deasupra legii”.

Doctrina Departamentului Justiţiei, prezentată într-un memoriu datând din 2000, prevede că un preşedinte al Statelor Unite în funcţie nu poate să fie urmărit penal, pentru că acest lucru ar ”submina, contrar spiritului Constituţiei, capacitatea Executivului de a asigura funcţii ca cele definite de Constituţie”.

Însă judecătorul Marrero arată că această doctrină nu a fost testată niciodată într-o procedură judiciară şi că există în continuare o neclaritate.

El evocă de asemenea argumente ale unor jurişti, potrivit cărora imunitatea se aplică unor fapte din timpul exercitării funcţiei prezidenţiale şi nu nu unor fapte care au avut loc înainte să fie ales.

Acesta este cazul plăţii sumei de 130.000 de dolari lui Stormy Daniels în 2016 de către fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, în numele candidatului republican, cu scopul, afirma acesta, cumpărării tăcerii actriţei porno.

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62082982
Mesajul de pe o tabletă veche de 1500 de ani, găsită în Israel, a fost în sfârșit descifrat

O tabletă antică elenă conţinând "blestemul dansatorului" a fost în sfârşit descifrată. 

62082974
Manechin cu chipul Gretei Thunberg, găsit spânzurat sub un pod din Roma

Parchetul din Roma a deschis o anchetă pentru ameninţări agravante după descoperirea unui manechin cu chipul Gretei Thunberg, spânzurat sub un pod din oraş, au anunţat luni presa italiană.

62082968
"Sinod sud-american" la Vatican. Propunerea ce ar permite bărbaţilor căsătoriţi să fie preoţi

Propunere controversată, analizată în sinodul ce s-a deschis duminică la Vatican.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.