Medicul lui Matthew Perry a fost condamnat la închisoare. Cum i-a alimentat dependența de ketamină

62596120
Getty

Medicul care i-a alimentat dependenţa de ketamină lui Matthew Perry, actorul celebrului serial „Friends” decedat în urma unei supradoze în octombrie 2023, a fost condamnat miercuri la 30 de luni de închisoare.

Doctorul Salvador Plasencia este unul dintre principalii responsabili pentru această tragedie pentru care sunt urmărite penal cinci persoane.

El nu a furnizat ketamina care l-a ucis pe actor, găsit inconştient în jacuzzi la vârsta de 54 de ani, dar a recunoscut că i-a vândut aproximativ douăzeci de flacoane din acest anestezic strict reglementat în săptămânile de dinainte de moartea sa.

Medicul și-a recunoscut implicarea în dependența actorului

El risca până la 40 de ani de închisoare şi promisese să renunţe voluntar la practicarea medicinei.

Într-o declaraţie scrisă depusă la tribunal, mama actorului, Suzanne Perry, şi tatăl său vitreg, Keith Morrison, au considerat că medicul nu şi-a făcut datoria.

„Recuperarea lui Matthew (Perry) depindea de faptul că aţi spus nu”, au scris ei.

„Nu este un om rău. Este cineva care a comis greşeli grave în deciziile sale medicale privind utilizarea neautorizată a ketaminei”, au declarat avocaţii medicului într-un comunicat.

„Greşelile pe care le-a comis în cele 13 zile în care l-a tratat pe domnul Perry îl vor bântui pentru totdeauna”, au scris Karen Goldstein şi Debra White.

Potrivit acuzării, Plasencia a organizat „exploatarea” lui Matthew Perry după ce vedeta a recidivat în problemele sale de dependenţă în toamna anului 2023.

Ancheta a dezvășuit exploatarea actorului pentru profit

„Mă întreb cât va plăti cretinul ăsta”, a scris Plasencia unui alt medic de la care se aproviziona cu ketamină, potrivit unui SMS descoperit de anchetatori.

Flacoanele costau aproximativ 12 dolari pentru medicii implicaţi, dar erau revândute cu 2.000 de dolari actorului, potrivit autorităţilor.

Matthew Perry lua iniţial ketamină sub supraveghere medicală, în cadrul unor şedinţe de terapie împotriva depresiei. Dar acest anestezic legal, apreciat pentru proprietăţile sale stimulante sau euforizante, l-a făcut treptat dependent.

În cadrul micului grup care a exploatat slăbiciunile actorului, dr. Plasencia a acţionat „fără un scop medical legitim”, potrivit acuzării. Uneori, el însuşi îi injecta actorului ketamina, la domiciliul acestuia.

În timpul uneia dintre aceste întâlniri, tensiunea arterială a lui Matthew Perry „a crescut, provocând paralizia” actorului, potrivit anchetei. Un episod care nu l-a împiedicat pe medic să lase mai multe flacoane suplimentare asistentului vedetei.

Un al doilea medic, asistentul personal al vedetei, un intermediar şi o traficantă sunt, de asemenea, urmăriţi penal.

Rețeaua care îl alimenta cu droguri a primit pedepse

Toţi au acceptat să pledeze vinovaţi şi vor primi sentinţa în următoarele două luni.

Aşteptată miercurea viitoare, sentinţa rezervată traficantei Jasveen Sangha va fi analizată cu atenţie. Cunoscută în culisele Hollywoodului ca „regina ketaminei”, aceasta a vândut flaconul care l-a ucis pe Matthew Perry.

Moartea actorului, care vorbise public despre problemele sale de dependenţă, i-a şocat pe fanii săi şi a stârnit o avalanşă de omagii la Hollywood.

În serialul „Friends” (1994-2004), el a marcat o întreagă generaţie de telespectatori interpretând rolul lui Chandler, bufonul din gaşca veselă de prieteni newyorkezi din serial.

Dar, în afara camerelor de filmat, starea sa de rău l-a împins în dependenţa de medicamente şi alcool.

În memoriile sale publicate în 2022, el a mărturisit că a urmat 65 de şedinţe de dezintoxicare, cheltuind peste nouă milioane de dolari.

De asemenea, a suferit mai multe operaţii chirurgicale legate de problemele sale de dependenţă de droguri, inclusiv o intervenţie la colon în 2018, ajungând să afirme: „Ar fi trebuit să fiu mort”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62596104
Fostul avocat din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, prins și încarcerat. A primit o condamnare de 23 de ani

Fostul avocat Sebastian Felecanu a fost prins de polițiștii ieșeni și dus în Penitenciarul Iași, după ce a încercat să evite punerea în aplicare a pedepsei de 23 de ani pentru uciderea iubitei, pe care a aruncat-o de la etajul șase.

 

62551520
Moreni primește doar apă menajeră: RO-Alert avertizează populația că apa este interzisă pentru consum și igienă

Locuitorii municipiului Moreni din judeţul Dâmboviţa, afectaţi de criza apei potabile generată de situaţia de la barajul Paltinu din judeţul Prahova, primesc, de miercuri seară, apă menajeră care poate fi folosită doar pentru curăţarea toaletelor.

62596097
Incendiu la Mall Promenada din București. Pompierii au evacuat persoanele din interior

Pompierii bucureşteni au intervenit, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu produs la centrul comercial Promenada de pe Calea Floreasca, din Sectorul 2 al Capitalei.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.