Măsură controversată luată de SUA. Persoanele non-americane din străinătate sunt vizate direct

62399206
Agerpres

Senatul SUA a aprobat sâmbătă prelungirea unui program de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate, utilizat pe scară largă de serviciile de informaţii americane, dar criticat de organizaţiile pentru libertăţi civile, relatează AFP.

 

Casa Albă a salutat într-un comunicat extinderea programului, „unul dintre cele mai importante instrumente ale SUA de colectare a informaţiilor", şi a anunţat că preşedintele Joe Biden va promulga „rapid" textul.

Proiectul de lege în cauză, secţiunea 702 din Legea privind supravegherea în străinătate (FISA), permite agenţiilor de informaţii americane să desfăşoare programe de supraveghere electronică sau telefonică fără a solicita neapărat un mandat judiciar.

Programul vizează în special persoanele non-americane din străinătate, inclusiv prin consultarea corespondenţei electronice.

Textul de lege a fost puternic denunţat de organizaţiile care apără viaţa privată şi libertăţile.

Acesta a fost adoptat în urmă cu o săptămână în Camera Reprezentanţilor, dar reînnoirea sa a făcut obiectul unor dezbateri aprinse.

Fostul preşedinte Donald Trump, care vrea să-l înlăture pe Joe Biden de la Casa Albă, a intervenit în dezbatere săptămâna trecută, cerându-le aleşilor să "omoare FISA".

Programul „a fost folosit împotriva mea şi a multor altora. Mi-au spionat echipa de campanie!,", a susţinut el, fără a furniza dovezi, pe reţeaua sa Truth Social.

La mijlocul lunii decembrie, un înalt oficial de la Casa Albă a cerut prelungirea programului, spunând că, "prin ceea ce se întâmplă în Israel, prin ceea ce se întâmplă în Ucraina, prin ameninţarea reprezentată de China, prin ceea ce se întâmplă cu infrastructura noastră strategică, prin atacurile cibernetice, ar fi un moment foarte prost să depunem armele unilateral".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62431209
Camerele de urgență din SUA refuză să trateze gravidele. O femeie a pierdut sarcina într-o toaletă. „Sângerează foarte mult”

O femeie a pierdut sarcina în toaleta din holul unei camere de urgență din Texas, deoarece personalul de la recepție a refuzat să o interneze.

 

62425455
Tucker Carlson, declarații controversate despre OZN-uri. Sunt pilotate de „entități spirituale” cu baze „sub ocean și pământ”

OZN-urile și presupușii lor piloți s-ar putea să nu fie „extratereștri” de pe o planetă îndepărtată, ci „entități spirituale” care au locuit pe Pământ.

 

62443323
Mișcare strategică făcută de Putin în Marea Neagră. Unde și-au mutat rușii navele și submarinele. Imagini din satelit

Rusia și-a întărit apărarea bazei navale a Flotei Mării Negre și "și-a retras în mare parte navele și submarinele din Sevastopol, spre est, la Novorossiysk", a anunțat Ministerul britanic al Apărării.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.