Maria Zaharova, revoltată de ceremonia olimpică: „parodie LGBT la Cina cea de Taină, apostolii reprezentați de travestiți”

62424079
AFP

Demnitarii ruși s-au declarat revoltați de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Maria Zaharova a vorbit in numele acestora, postând o recenzie în puncte, complet defavorabilă, cum de altfel era de așteptat după adversitatea cu Occidentul.

Deloc surprinzător, demnitarii ruşi nu au apreciat spectacolul derulat vineri cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, deşi aceasta a fost lăudată de mass-media occidentală, scrie cotidianul L'Equipe.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, a postat pe Telegram o recenzie lungă, deosebit de revoltătoare, în unsprezece puncte şi zece fotografii, conform cotidianului L'Equipe, preluat de Agerpres.

„Ceremonia ridicolă de deschidere în aer liber a forţat spectatorii să stea în ploaie torenţială ore întregi, organizatorii nereuşind să asigure dispersarea norilor sau copertine. Cei care au ajuns la locul lor, în ciuda ploii, au plecat, pentru că dispunerea scaunelor spectatorilor nu le-a permis să vadă nimic.

Presei occidentale nu i-au plăcut câinii vagabonzi de la Jocurile de la Soci. La Paris, au zâmbit şobolanilor care inundau străzile oraşului.

Centrul oraşului s-a transformat într-un ghetou pentru cei fără adăpost.

Torţa olimpică a fost purtată de rapperul dependent de droguri Snoop Dogg pe versurile: "Da, da, da, da, da, da It's the motherfuckin' D-O-double-G."

Unul dintre principalele spectacole ale Olimpiadei a fost o parodie LGBT la Cina cea de Taină - ultima cină a lui Hristos - un subiect sacru pentru creştini. Apostolii erau reprezentaţi de travestiţi. Se pare că la Paris au decis că, deoarece inelele olimpice erau multicolore, ar putea transforma totul într-o paradă a mândriei gay".

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62470272
Povestea femeii care a cucerit Everestul de 10 ori. Lhakpa Sherpa, victima violenței domestice în căsnicia cu un român
Lhakpa Sherpa are o poveste de viață uluitoare - pentru lumea exterioară, ea deține recordul pentru escaladarea muntelui Everest de 10 ori, dar în spatele scenei, viața ei personală a fost periculoasă și înfricoșătoare.  
62439434
Antony Blinken se pregătește de o întâlnire tensionată cu omologul chinez, după ce l-a vizitat deja trimisul rus
Antony Blinken condamnă "acţiunile ilegale şi de escaladare" ale Beijingului în Marea Chinei de Sud. Secretarul de stat american a adoptat aceastp poziție cu câteva ore înaintea întâlnirii cu omologul său chinez, în capitala Laosului.
62470213
De ce a fost schimbat numele unei piețe din Moscova și ce spune asta despre Rusia
Piața Europa din capitala Rusiei nu mai există: primarul a semnat decizia de schimbare a numelui acestui loc în Piața Eurasia.