Maia Sandu, mesaj de Ziua Naţională a României: „Iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare”

62495809

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, ea spunând că moldovenii iubesc România ca pe o soră mai mare.

„1 Decembrie este o zi plină de semnificaţie pentru toţi cei care iubesc România. Noi, cei din Republica Moldova, iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare: pentru că avem aceleaşi rădăcini, aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă într-un viitor mai bun. Trăim vremuri care pun la încercare democraţia şi valorile noastre comune. România şi Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile. Dar fiecare încercare este şi un prilej de a ne sprijini reciproc şi de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici. Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova şi România, unite sub drapelul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună. La mulţi ani, România!”, este mesajul transmis de Maia Sandu.

De Ziua Naţională a României au loc ceremonii militare şi religioase în majoritatea garnizoanelor din ţară. În Bucureşti, peste 2.500 de militari şi specialişti vor participa la Parada Militară, iar ziua se va încheia cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.

Tot duminică, pe 1 Decembrie, au loc și alegerile parlamentare. Cele mai recente informații despre alegerile parlamentare din 2024, despre prezența la vot, atât în țară cât și în străinătate, cât și rezultatele exit-poll pot fi urmărite live pe stirileprotv.ro.

Potrivit calendarului alegerilor din 2024, anul 2024 este marcat de patru runde de alegeri în România: alegeri europarlamentare și alegeri locale (9 iunie), prezidențiale (24 noiembrie primul tur, 8 decembrie, turul doi) și parlamentare (pe 1 decembrie).

Ce trebuie să știi despre alegerile din 1 Decembrie este că românii își aleg reprezentanții în Senat și Camera Deputaților, votând pentru partide politice, alianțe electorale sau candidați independenți. Deși ambele camere fac parte din Parlamentul României și toți parlamentarii rolul de a elabora și aproba legi, există câteva deosebiri majore între Senat și Camera Deputaților și, implicit, între deputați și senatori.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62449404
Antony Blinken, mesaj de Ziua Naţională a României: Angajamentul țării „e un model de urmat pentru toate națiunile”

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat, în mesajul de Ziua Naţională, „angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa”.  

62493943
Preşedinta Georgiei a declarat parlamentul ilegitim, pe fondul manifestaţiilor pro-UE: „Mandatul meu continuă”

Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, a declarat sâmbătă că guvernul este ilegitim şi a afirmat că nu va părăsi funcţia atunci când mandatul său se va încheia luna viitoare, în timp ce prim-ministrul a declarat că statul nu va permite o revoluţie.

62502059
Hamas a publicat o nouă înregistrare video cu un ostatic reţinut în Gaza. Mesajul tânărului pentru Trump și Netanyahu | VIDEO

Hamas a difuzat sâmbătă o nouă înregistrare video cu unul dintre israelienii luaţi ostatici la 7 octombrie 2023, când mişcarea islamistă palestiniană a atacat Israelul venind din Fâşia Gaza, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.