Donald Trump își dorește ca, după Ali Khamenei, să găsească un succesor mai moderat, chiar în interiorul puterii de la Teheran. Unul dintre fiii fostului lider suprem are șanse mari să își înlocuiască tatăl.
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Suntem acum într-o poziție foarte puternică, iar conducerea iraniană se destramă rapid. Toți cei care par să vrea să fie lideri ajung morți. Este un lucru uimitor care are loc chiar sub ochii voștri, pentru că timp de 47 de ani și-au bătut joc de noi.”
Mojtaba Khamenei, omul din umbră al regimului
Deși nu ocupă nicio funcție oficială în stat, Mojtaba Khamenei este considerat unul dintre cei mai influenți oameni din Iran. Are legături strânse cu Gardienii Revoluției și cu miliția Basij și era văzut drept un canal important între liderul suprem, care era tatăl său, și structurile de securitate ale regimului.
Jon Gambrell, The Associated Press: „Mojtaba Khamenei este un personaj oarecum secretos, nu este foarte cunoscut publicului. Există puține fotografii și înregistrări video cu el, dar se crede că este foarte apropiat de Garda Revoluționară.”
Mojtaba Khamenei și-a pierdut și soția în atacul de sâmbătă, care i-a ucis tatăl.
Jon Gambrell, The Associated Press: „Există o îngrijorare, deoarece analiștii cred că Mojtaba Khamenei are vederi mult mai conservatoare decât tatăl său.”
Isobel Yeung, corespondent CNN: „A fost prezentat drept favorit, dar o succesiune de la tată la fiu contravine idealurilor regimului, care a răsturnat o monarhie ereditară în 1979.”
Averi uriașe și controverse în Occident
În Occident, numele lui a apărut în presă în contextul unor acuzații legate de averea sa. Potrivit Bloomberg, Mojtaba Khamenei ar controla, prin interpuși, proprietăți de peste 100 de milioane de lire sterline, într-o zonă exclusivistă din Londra, dar și conturi de sute de milioane în bănci britanice. Iar tabloidul Daily Mail a relatat, citând documente diplomatice americane, că acesta ar fi făcut mai multe vizite în Marea Britanie — inclusiv la o clinică specializată în tratarea... impotenței.
Isobel Yeung, corespondent CNN: „Îl avem, de asemenea, pe Alireza Arafi, un apropiat al lui Khamenei. A fost numit în poziții de rang înalt, cu greutate strategică, și face parte din rândul clericilor. Se pare că este foarte priceput în domeniul tehnologiei, vorbește fluent engleza și araba și este, în general, perceput ca fiind mai degrabă moderat.”
Alireza Arafi nu este însă cunoscut ca o figură politică influentă și nu are legături strânse cu aparatul de securitate.
Varianta moderată: revenirea lui Hassan Rouhani
Isobel Yeung, corespondent CNN: „În final, există posibilitatea ca sistemul să facă o schimbare de direcție și să opteze pentru cineva precum Hassan Rouhani, fostul președinte care provine din taberele mai moderate ale politicii iraniene, dar care rămâne totuși foarte apropiat de anumite elemente ale aparatului de securitate.”
Pe de altă parte, oficialii din Israel au dat de înțeles că oricine ar fi numit la conducerea Iran ar deveni o țintă și că singura conducere legitimă ar fi una aleasă de iranieni.