Lovitură pentru Kiev. Președintele Poloniei propune limitarea ajutoarelor pentru refugiații ucraineni

62548536
Getty

Noul preşedinte polonez, Karol Nawrocki, a propus limitarea accesului ucrainenilor la alocaţii şi servicii medicale, precum şi interzicerea glorificării unui lider naţionalist ucrainean din al Doilea Război Mondial.  

Polonia a fost unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei în actualul război cu Rusia, dar unii polonezi consideră că țara lor a primit prea mulţi refugiaţi ucraineni.

În tot acest timp, tensiunile dintre Varşovia şi Kiev legate de masacrele din regiunea Volînia, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu au fost încă depăşite.

Datele oficiale arată că aproximativ 1,5 milioane de cetăţeni ucraineni locuiesc în prezent în Polonia.

Preşedintele Karol Nawrocki, un naţionalist conservator inspirat de preşedintele american Donald Trump, a promis în campania sa electorală din acest an că va pune "polonezii pe primul loc" şi va limita drepturile străinilor în Polonia.

"Nu mi-am schimbat opinia şi intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile şi cred că alocaţia (familială) ar trebui acordată doar acelor ucraineni care fac efortul să lucreze în Polonia, la fel şi în cazul asistenţei medicale", a declarat el în faţa presei.

Ce ajutoare primesc refugiații ucraineni

Refugiaţii ucraineni au în prezent dreptul să primească o alocaţie familială lunară de 800 de zloţi (219 dolari) pentru fiecare copil, alocaţie condiţionată de frecventarea de către copii a unei şcoli poloneze. Alte ţări ale UE, cum ar fi Germania, au propus de asemenea recent diminuarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni.

În Polonia, preşedintele poate propune proiecte de lege şi poate respinge prin veto legi propuse de guvern. Executivul de la Varşovia, condus în prezent de premierul Donald Tusk, un liberal eurofil care este un adversar înverşunat al preşedintelui Nawrocki şi al conservatorilor care-l susţin pe acesta, poate la rândul său să blocheze propunerile preşedintelui, creând astfel o situaţie de impas.

Preşedintele Nawrocki a propus luni şi înăsprirea codului penal, pentru a interzice promovarea lui Stepan Bandera, un lider naţionalist ucrainean care a luptat împreună cu armata sa insurgentă atât împotriva forţelor naziste, cât şi împotriva celor sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Cred că acest proiect de lege ar trebui să abordeze în mod clar simbolul Bandera şi să echivaleze simbolul Bandera în codul penal cu simbolurile care corespund naţional-socialismului german, cunoscut în mod obişnuit sub numele de nazism, şi comunismului sovietic", a explicat noul preşedinte polonez.

Mulţi ucraineni îi consideră eroi pe Bandera şi pe membrii miliţiei sale, pentru rezistenţa pe care au dus-o împotriva Uniunii Sovietice. Ei sunt priviți, de asemenea, ca simboluri ale luptei dureroase a Kievului pentru independenţa sa faţă de Moscova.

Însă mulţi, în Polonia, îl amintesc ca pe un simbol al violenţei anti-poloneze. Bandera este asociat cu Armata Insurgentă Ucraineană (UPA), despre care Varşovia afirmă că a comis crime în masă împotriva civililor polonezi în 1943-1944, în special în regiunea Volînia. Mii de ucraineni au murit de asemenea în urma represaliilor la acea vreme.

Promovarea publică a ideilor naziste, fasciste sau comuniste se pedepseşte cu până la 3 ani de închisoare conform codului penal polonez.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62569742
Un parazit care mănâncă țesuturi vii a fost depistat pentru prima dată la un om din SUA. Cazul a șocat medicii

Muştele parazite se hrănesc în mod normal cu ţesuturile vii ale bovinelor şi ale altor animale cu sânge cald. O epidemie cauzată de acești paraziți a izbucnit la sfârşitul anului trecut în America Centrală şi sudul Mexicului.

62569741
Ucraina anunță că România îi va trimite al 23-lea pachet de ajutor militar, fără să precizeze ce conține

Denis Șmîhal, ministrul Apărării de la Kiev, a anunţat că Bucureştiul va transfera în curând Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, precizând că acesta va fi cel de-al 23-lea trimis până în prezent.

62569731
Unele trupe ale Gărzii Naționale din SUA, aflate în Washington, au început să poarte arme de foc, puști și pistoale

Unele unități ale Gărzii Naționale care patrulează capitala SUA la ordinul președintelui Donald Trump au început să poarte arme de foc.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.