Criza Rusia - Ucraina. Biden: Orice intrare a unor trupe ruse în Ucraina ar fi considerată o 'invazie'

×
Codul embed a fost copiat

Situaţia la graniţa dintre Ucraina şi Rusia este extrem de tensionată în aceste zile, iar opinia internațională așteaptă cu înfrigurare să vadă dacă trupele lui Vladimir Putin vor ataca țara vecină, așa cum se așteaptă chiar și americanii.

ȘtirileProTV.ro transmite în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale acestei crize de securitate dintre Rusia și Ucraina.

CITIȚI în acest articol: 

-► Cronologia evenimentelor de astăzi - LIVE UPDATE 
-► Oficial SUA:
 Rusia nu dispune de "forţa" Occidentului unit
-► Boris Johnson: Orice incursiune a Rusiei în Ucraina ar fi dezastruoasă
-► Președintele Ucrainei: Securitatea Europei este imposibilă fără restabilirea integrităţii şi suveranităţii Ucrainei
-► Rusia anunţă manevre navale de amploare din toate direcţiile
-► Ursula von der Leyen: UE va reacţiona prin sancţiuni "masive" la un atac asupra Ucrainei
-► Iohannis: Salut anunţul explicit al preşedintelui Biden privind suplimentarea trupelor americane în România
-► 
Surse Reuters: Departamentul de Stat al SUA a autorizat Lituania, Letonia şi Estonia să trimită în Ucraina rachete şi alte arme de producție americană
-► Disidentul rus Aleksei Navalnîi avertizează Occidentul să nu cadă în capcana lui Putin

Președintele SUA, Joe Biden, a avertizat deja că situația "ar putea scăpa de sub control" și că va crește prezenţa militară americană în Polonia şi România.

Citește și
joe biden
Biden: Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România

Franța este pregătită să trimită trupe în România, în cadrul misiunilor NATO, a anunțat președintele Emmanuel Macron, iar acest mesaj a fost salutat de președintele Klaus Iohannis.

Președintele Joe Biden nu exclude, însă, noi discuţii diplomatice cu Vladimir Putin. Până atunci, secretarul de stat american Anthony Blinken are programată vineri, 21 ianuarie, la Geneva, o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Pe de altă parte, Casa Albă a promis un răspuns dur dacă trupele ruse vor intra în Ucraina. Dacă forţele militare ruse trec graniţa cu Ucraina, aceasta va constitui o nouă invazie care va atrage "un răspuns rapid, sever şi unit" din partea Statelor Unite şi a aliaţilor săi, a indicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

 

Cronologia evenimentelor, joi, 20 ianuarie 2022 - LIVE UPDATE:

 

ora 20:30 Joe Biden: Orice intrare a unor trupe ruse în Ucraina ar fi considerată o 'invazie'

Joe Biden a dat asigurări joi că orice intrare a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei ar fi considerată o "invazie", după ce a provocat indignarea Kievului evocând miercuri posibilitatea unei "incursiuni minore" a Rusiei în Ucraina, relatează AFP.

Afirmând că a fost "foarte clar" cu preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele american a declarat: "Dacă un grup de unităţi ruse, indiferent care ar fi el, traversează frontiera Ucrainei, este o invazie".

"Asta ar duce la un răspuns economic sever şi coordonat despre care am discutat în detaliu cu aliaţii noştri", a adăugat el, adresându-se presei după o reuniune consacrată proiectelor de infrastructuri.

"Nu trebuie să existe nicio îndoială: dacă Putin face această alegere, Rusia o va plăti foarte scump", a subliniat preşedintele democrat.

"Nu este singurul scenariu pentru care trebuie să ne pregătim. Rusia are o lungă experienţă de măsuri de agresiune care nu reprezintă o acţiune militară deschisă", a precizat el, evocând posibile "acţiuni derulate de soldaţi ruşi care nu poartă uniforma rusă" sau "atacuri cibernetice".

"Trebuie să fim pregătiţi să răspundem şi acestui lucru de o manieră unită şi determinată", a mai spus el.

Joe Biden a provocat o controversă miercuri evocând posibilitatea unei "incursiuni minore" a Rusiei în Ucraina.

"Vrem să le reamintim marilor puteri că nu există incursiuni minore şi ţări mici", a replicat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Twitter.

Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a luat apărarea joi preşedintelui american, afirmând că acel comentariu privind "o incursiune minoră" nu reprezintă o undă verde pentru o potenţială invazie rusă a Ucrainei.

"Nu, deloc", a răspuns Stoltenberg, la CNN, unei întrebări în acest sens, relatează Reuters.

Stoltenberg a mai declarat la CNN că aliaţii îşi intensifică sprijinul pentru Ucraina, analizând posibile sancţiuni legate de Rusia şi "luând în considerare o creştere a desfăşurărilor de trupe NATO în partea de est a Alianţei."

El a adăugat că Rusia a fost invitată la o serie de întâlniri pentru identificarea unei soluţii politice.

Rusia a prezentat SUA şi NATO o listă de cereri în domeniul securităţii în privinţa cărora nu s-au înregistrat progrese la convorbirile de săptămâna trecută.

Oficialii ruşi neagă că Rusia ar avea intenţia de a invada Ucraina, dar Kremlinul a comasat aproape 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei.

ora 17.50 Antony Blinken: Rusia nu dispune de "forţa" Occidentului unit

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că puterile occidentale sunt unite în faţa Rusiei, iar Moscova nu se bucură de o "forţă" comparabilă cu a lor, relatează AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Blinken a insistat că atât SUA, cât şi partenerii lor europeni demonstrează o "unitate" pe care Moscova nu o are.

Occidentalii "acţionează împreună pe o singură voce când este vorba de Rusia. Această unitate ne conferă forţă - o forţă - aş putea adăuga - pe care Rusia nu o are şi nu o poate egala", a declarat Blinken după întâlniri la Berlin cu omologii săi din Marea Britanie, Franţa şi Germania.

"Orice" încălcare a frontierei ucrainene de către Rusia va antrena o reacţie "rapidă şi severă" din partea SUA, a asigurat joi secretarul de stat american, în timp ce tensiunile se acutizează între Moscova şi Occident.

"Noi am spus întotdeauna foarte clar: orice încălcare de către forţe militare ruse a frontierei ucrainene pentru a comite acolo noi acte de agresiune împotriva Ucrainei va antrena un răspuns rapid şi sever din partea SUA şi a aliaţilor noştri", a subliniat el în finalul unei întrevederi cu omologul său german, Annalena Baerbock.

ora 16.15 Boris Johnson: Orice incursiune a Rusiei în Ucraina ar fi dezastruoasă

Premierul britanic Boris Johnson a atenţionat Rusia că orice fel de incursiune în Ucraina ar fi un dezastru pentru lume şi a reiterat că Londra susţine cu hotărâre suveranitatea şi integritatea Ucrainei, relatează Reuters.

Întrebat despre afirmaţiile lui Biden, Johnson a atenţionat Moscova să nu înceapă nicio incursiune.

"Să fie clar: dacă Rusia va începe o incursiune în Ucraina, de orice dimensiune, cred că acest lucru ar fi un dezastru nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru Rusia. Dar ar fi un dezastru şi pentru lume", a declarat Johnson.

"Marea Britanie susţine ferm suveranitatea şi integritatea Ucrainei", a adăugat el.

ora 16.00 Președintele Ucrainei: Securitatea Europei este imposibilă fără restabilirea integrităţii şi suveranităţii Ucrainei

Securitatea continentului european este imposibilă fără restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, a estimat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară se teme de o invazie a Rusiei, relatează AFP.

"Securitatea globală în Europa este imposibilă fără restaurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", a declarat Zelenski într-o înregistrare video.

ora 15.30 Rusia anunţă manevre navale de amploare din toate direcţiile

Rusia a anunţat organizarea de exerciţii navale în ianuarie şi în februarie în Atlantic, Arctica, Pacific şi în Marea Mediterană pe fondul acutizării tensiunilor cu Occidentul, relatează AFP şi EFE.

"În total, peste 140 de nave de război şi vase de sprijin, peste 60 de avioane, 1.000 de echipamente militare şi aproximativ 10.000 de militari urmează să ia parte" la aceste manevre, a specificat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă ruse.

"Marina rusă va efectua o serie de exerciţii în toate zonele de responsabilitate a Forţelor navale" ruse, menţionează ministerul într-un comunicat, citat de EFE.

"Exerciţii distincte vor avea loc în apele Mării Mediterane, ale Mării Nordului, în Marea Ohotsk, în partea de nord-est a Oceanului Atlantic şi în Oceanul Pacific", precizează comunicatul.

Aceste manevre din toate direcţiile sunt organizate "conform planului de antrenament al forţelor armate ruse pe anul 2022", conform textului.

"Obiectivul principal este utilizarea forţelor navale, aeriene şi spaţiale pentru protejarea intereselor naţionale ruse în oceanele lumii şi pentru contracararea ameninţărilor militare împotriva Rusiei dinspre mări şi oceane", mai indică Ministerul rus al Apărării.

ora 12.40 UE va reacţiona prin sancţiuni "masive" la un atac asupra Ucrainei

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi că UE va reacţiona prin sancţiuni economice şi financiare "masive" în cazul unor atacuri asupra Ucrainei, transmite Reuters.

"Dacă situaţia se deteriorează, dacă vor avea loc orice atacuri împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, vom reacţiona prin sancţiuni economice şi financiare masive. Comunitatea transatlantică este fermă în această privinţă", a spus ea în deschiderea Forumului Economic Mondial, potrivit Agerpres.

"Nu acceptăm încercarea Rusiei de a împărţi Europa în sfere de influenţă. Dacă vor fi atacuri, suntem pregătiţi", a insistat Von der Leyen.

12.35 Kremlinul denunţă afirmaţiile "destabilizatoare" ale preşedintelui american cu privire la Ucraina

Kremlinul a denunţat joi afirmaţiile "destabilizatoare" ale preşedintelui american Joe Biden cu privire la Ucraina, care a promis consecinţe dezastruoase pentru Rusia în cazul unui atac militar asupra Ucrainei, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

"Declaraţiile se repetă fără încetare şi nu contribuie cu nimic la aplanarea actualelor tensiuni. Mai mult, ele pot contribui la destabilizarea situaţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

ora 11.40 China, Rusia şi Iranul încep exerciţii navale comune

China, Rusia şi Iranul vor începe vineri exerciţii navale comune, a declarat un oficial pentru relaţiile publice ale armatei iraniene agenţiei ISNA, preluată joi de Reuters.

Manevrele denumite "2022 Marine Security Belt" vor se vor desfăşura în nordul Oceanului Indian. Este al treilea exerciţiu de acest tip efectuat în comun de cele trei ţări începând din 2019, a reamintit Mostafa Tajoldin, afirmând că acestea vor continua şi pe viitor.

ora 10.45 Iohannis: Salut anunţul explicit al preşedintelui Biden privind suplimentarea trupelor americane în România

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat într-un mesaj pe Twitter anunţul omologului american, Joe Biden, privind creşterea prezenţei militare americane în România, pe flancul de est al NATO.

-► ora 09.35 Disidentul rus Aleksei Navalnîi avertizează Occidentul să nu cadă în capcana lui Putin

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, a avertizat Occidentul să nu îi facă nicio concesie preşedintelui Vladimir Putin în conflictul legat de Ucraina, transmite joi dpa.

Occidentul cade mereu în capcanele preşedintelui Rusiei, a scris cel mai cunoscut opozant al acestuia în mai multe scrisori trimise din lagăr revistei Time. Sub titlul "Omul de care se teme Putin", publicaţia trimite chiar de pe coperta ultimului număr la articolul bazat pe corespondenţa respectivă.

"În loc să îi ignore aiurelile, SUA acceptă agenda lui Putin şi se grăbeşte să organizeze întâlniri. Ca un şcolar speriat care este intimidat de unul dintr-o clasă mai mare", a afirmat Navalnîi, potrivit Agerpres. 

-► ora 09.30 Surse: Departamentul de Stat al SUA a autorizat Lituania, Letonia şi Estonia să trimită în Ucraina rachete şi alte arme de producție americană

Departamentul de Stat al Statelor Unite a autorizat Lituania, Letonia şi Estonia să trimită în Ucraina rachete şi alte arme produse în SUA, au declarat pentru Reuters trei surse informate, potrivit Agerpres.

În baza reglementărilor privind controlul exporturilor, ţările trebuie să obţină aprobarea Departamentului de Stat înainte de orice transfer de arme primite de la SUA unor terţe părţi.

Aceste acorduri de transfer îi vor permite Estoniei să trimită rachete antitanc Javelin în Ucraina, iar Lituania va putea transfera Ucrainei rachete Stinger, a explicat una dintre surse.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Ciucă: Disponibilitatea Franţei de a contribui cu trupe NATO în România este o dovadă de fraternitate
Ciucă: Disponibilitatea Franţei de a contribui cu trupe NATO în România este o dovadă de fraternitate

Premierul Nicolae Ciucă salută "călduros" anunţul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, privind disponibilitatea acestei ţări de a contribui cu trupe NATO pe teritoriul României.

Biden: Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România
Biden: Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat, într-o conferinţă de presă, că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei.

Trupele NATO franceze, pregătite să ajungă în România. Iohannis îi mulțumește lui Macron
Trupele NATO franceze, pregătite să ajungă în România. Iohannis îi mulțumește lui Macron

Franța este pregătită să trimită trupe în România, în cadrul misiunilor NATO, a anunțat președintele Emmanuel Macron.

Joe Biden avertizează Kremlinul: Va fi un dezastru pentru Rusia dacă va invada în continuare Ucraina
Joe Biden avertizează Kremlinul: Va fi un dezastru pentru Rusia dacă va invada în continuare Ucraina

Situaţia la graniţa dintre Ucraina şi Rusia „ar putea scăpa de sub control”, avertizează preşedintele american Joe Biden.

Rusia
Rusia "aproape a finalizat" pregătirile pentru o posibilă invazie a Ucrainei. Rachetele ruse ar putea lovi Kievul

Ucraina a avertizat că Rusia "aproape a finalizat" concentrarea trupelor pentru o posibilă ofensivă, alimentând temerile că Moscova ar putea lansa o invazie în orice moment, potrivit CNN.  

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.