Kremlinul recunoaște că operațiunea militară pe care Rusia o desfășoară în Ucraina a devenit "foarte dificilă"

62346732

Operaţiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei este "foarte dificilă", dar va continua, a declarat, miercuri, pentru un post de televiziune bosniac, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Rusia a reuşit să deterioreze grav maşina militară ucraineană şi această muncă va continua, a adăugat el într-un lung interviu în care a repetat multe din punctajele Kremlinului utilizate în discursul public despre conflictul din Ucraina.

Trupele ruse au invadat Ucraina în februarie 2022 în ceea ce Moscova numeşte o "operaţiune militară specială" şi au capturat, iniţial, un teritoriu semnificativ.

Anul trecut, forţele armate ale Kievului au respins ofensiva rusă şi acum plănuiesc o nouă contraofensivă, notează Reuters, citată de Agerpres.

Oficialii occidentali estimează că peste 200.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi.

"Operaţiunea militară specială continuă. Aceasta este o operaţiune foarte dificilă şi, desigur, anumite obiective au fost atinse într-un an", a declarat Peskov. 

Ucraina continuă să bombardeze părţile de est ale ţării ocupate de Rusia, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că acest lucru demonstrează necesitatea de a continua conflictul şi de a împinge înapoi forţele ucrainene.

"Am reuşit să batem maşina militară ucraineană destul de mult", a mai spus Peskov, menţionând că Rusia a lansat nenumărate atacuri cu rachete împotriva a ceea ce el a menţionat ca fiind ţinte militare din întreaga Ucraină. "Această muncă va continua", a asigurat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Ucraina acuză Rusia că atacurile sale vizează în principal ţinte civile, acuzaţie pe care Moscova o neagă, notează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62346719
Tiruri încrucişate de rachete între Fâşia Gaza şi Israel. Cel puțin 20 de palestinieni ucişi în două zile
Armata Israelului și militanții din Gaza au făcut schimb de focuri transfrontaliere puternice peste noapte.
62225319
Premierul Poloniei cere reintroducerea pedepsei capitale după moartea unui băiat
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut pedeapsa cu moartea pentru crimele comise într-un mod extrem de brutal, după moartea unui băiat din cauza unui abuz grav.
62346695
Piesa României de la Eurovision 2023, desființată de norvegieni. „Îngrozitor! Unde îi găsesc pe oamenii aceștia?”
Piesa României de la Eurovision 2023 a fost criticată dur la emisiunea „Adresse Liverpool”, televiziunea de stat din Norvegia, unde au fost analizate piesele de la concursul de anul acesta.