Kremlin: Mai mulţi cumpărători de gaze ruseşti au convenit să treacă la plăţile în ruble

62254185
Shutterstock

Mai mulţi cumpărători de gaze ruseşti au convenit să treacă la plăţile în ruble, a declarat vineri viceprim-ministrul rus Alexander Novak, transmite Reuters.

”Ne aşteptăm la decizia (de a trece la ruble) de la alţi importatori”, a adăugat el, în comentariile publicate în revista internă a ministerului.

El nu a dezvăluit identităţile clienţilor care au adoptat deja plăţile în ruble.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat luna trecută că cumpărătorii de gaz rusesc din ţări ”neprietenoase” ar trebui să plătească în ruble, o mişcare respinsă de autorităţile Uniunii Europene, în cadrul regimului de sancţiuni al blocului împotriva Moscovei, scrie News.ro.

Putin a avertizat Europa că riscă ca aprovizionarea cu gaze să fie tăiată dacă nu plăteşte în moneda rusă, deoarece încearcă să riposteze asupra sancţiunilor, impuse pentru ceea ce Moscova numeşte ”operaţiune militară specială” în Ucraina.

În martie, Putin a propus cumpărătorilor de energie să deschidă conturi la Gazprombank, unde plăţile în euro sau dolari să fie convertite în ruble.

Armenia a efectuat mai multe plăţi pentru livrările de gaze naturale ruseşti în ruble, a declarat vineri ministrul Economiei, Vagan Kerobyan, într-un interviu acordat publicaţiei ruse RBC.

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat luni că Ungaria plănuieşte să plătească gazele ruseşti în euro prin Gazprombank.

„UE nu are alternative imediate la importul de petrol şi gaz ruseşti”

Aleksandr Novak, a argumentat într-un editorial că garantarea securităţii energetice a Europei ar fi imposibilă fără a se baza pe importurile de combustibili fosili din Rusia pe termen mediu, informează vineri Reuters.

"Nu există aproape nicio alternativă rezonabilă la sursele de energie din Rusia. Luând în considerare cota de piaţă a Rusiei, devine evident că fără resursele energetice ruseşti este imposibil de garantat securitatea energetică a Europei", a scris Novak într-un articol pentru revista Energheticeskaia Politika (Politica Energetică), citat de agenţia Interfax.

Potrivit lui Novak, ar mai trebui încă cinci până la 10 ani până ce UE ar putea înlocui total petrolul şi gazul ruseşti. Nici SUA, nici OPEC nu au suficientă capacitate excedentară pentru a permite Europei să pună capăt importurilor de energie rusească pe termen scurt, a argumentat Novak, potrivit Agerpres.

"De aceea, soarta industriei europene şi bunăstarea cetăţenilor UE depind în întregime de raţionalitatea deciziilor luate de liderii UE", a mai scris Novak.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62254184
Guvernul finlandez consideră ”foarte probabilă” o aderare a Finlandei la NATO
Finlanda ”foarte probabil” urmează să-şi depună candidatura la aderarea la NATO, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, anunţă vineri ministrul finlandez al Afacerilor Externe Tytti Tuppurainen, relatează AFP.
62253573
Autorităţile ucrainene au identificat până în prezent 900 de civili ucişi de forţele ruse
Autorităţile ucrainene au identificat până în prezent 900 de civili ucişi în regiunea Kievului în perioada în care această zonă s-a aflat sub controlul forţelor ruse, a declarat şeful poliţiei ucrainene, Andrii Nebîtov, citat de EFE, scrie Agerpres. 
62254181
CEO-ul Universal Music Group a primit un salariu astronomic în 2021 și a stabilit un record în Ţările de Jos
Lucian Grainge, CEO-ul Universal Music Group (UMG), a primit în 2021 un salariu de aproape 274 de milioane de euro, potrivit raportului anual al grupului american, a anunţat vineri cotidianul olandez De Volkskrant, citat de AFP, scrie Agerpres.