Kamala Harris vs Donald Trump. Cine a câștigat dezbaterea prezidențială din SUA. Diferența este uriașă

62482125

Kamala Harris și Donald Trump s-au aflat față în față pentru prima dată într-o dezbatere prezidențială, iar efectele nu au întârziat să apară.

Conform unui sondaj realizat de CNN, alegătorii înregistrați care au urmărit dezbaterea dintre Kamala Harris și Donald Trump au spus că reprezentanta Partidului Democrat a avut o prestație mai bună decât rivalul republican.

Mai exact, 63% dintre aceștia au fost impresionați de Kamala Harris și doar 37% de Donald Trump.

Înainte dezbaterii, aceiași alegători erau împărțiți în mod egal cu privire la candidatul care ar fi avut o prestație mai bună.

La dezbatea din iunie, când Donald Trump l-a avut în față pe Joe Biden, candidatul democrat de la acea vreme, rezultatul sondajului CNN a fost de partea republicanului.

67% dintre alegătorii înregistrați au spus că Trump a avut o prestație mai bună.

În 2020 și 2016, Joe Biden și Hillary Clinton au fost considerați de cei care au urmărit dezbaterile prezidențiale ca fiind mai performanți decât Trump.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62482079
România a fost menționată în dezbaterea dintre Kamala Harris și Donald Trump
Prima dezbatere televizată între candidații la președinția Statelor Unite, Kamala Harris și Donald Trump, a avut loc miercuri dimineață, în Philandephia.
62482029
Kamala Harris l-a acuzat pe Donald Trump, în dezbatere, că a lăsat ”cea mai mare rată a şomajului de la Marea Depresiune”
Kamala Harris şi-a apărat agenda economică, prezentându-se ca fiind din "clasa de mijloc", în prima confruntare televizată cu Donald Trump, care a avut loc marți seara (miercuri, în România) la ABC.
62482032
Lovitură grea de imagine pentru Donald Trump. Taylor Swift și-a anunțat milioanele de fani că o votează pe Kamala Harris
Superstarul muzicii pop Taylor Swift a transmis oficial sutelor de milioane de fani ai săi că o susține pe Kamala Harris pentru președinția SUA. Anunțul a fost făcut imediat după prima dezbatere televizată dintre cei doi politicieni, de marți seara.