Justiția franceză va reexamina cazul controversatului Paul al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare

62268806
Profimedia

Saga judiciară privind extrădarea lui Paul Philip al României, cunoscut drept "prinţul Paul", a luat o nouă întorsătură după ce Curtea de Casaţie din Franţa, cea mai înaltă instanţă din această ţară, a anulat decizia de extrădare.

Potrivit unor surse judiciare consultate joi de AFP, justiţia franceză va trebui să pronunţe o nouă decizie în acest caz complex, care se întinde pe mai bine de patru ani, transmite Agerpres.

Decizia inițială, anulată pentru erori de procedură

Camera de extrădări a Curţii de Apel din Paris apreciase în 9 iulie că al doilea mandat european de arestare emis de autorităţile române pe numele bărbatului de 76 de ani are un „caracter disproporţionat", blocând astfel extrădarea.

Însă decizia de miercuri a Curţii de Casaţie, consultată de reporterii AFP, critică această abordare, subliniind că aprecierea unui mandat european ţine exclusiv de autoritatea statului emitent, nu de cea a ţării căreia i se cere să îl pună în aplicare.

Instanţa supremă din Franţa observă, de asemenea, că instanța Curții de Apel nu a precizat ce drept fundamental ar încălca executarea mandatului pentru Paul al României, o omisiune procedurală care a contribuit la anularea deciziei.

Un caz cu prejudiciu de 145 de milioane de euro

Paul Al României se află în centrul unei anchete de amploare. România a prezentat un prim mandat de arestare pentru acesta în decembrie 2020, la scurt timp după ce bărbatul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi complicitate.

Dosarul în care a fost implicat este unul major: au fost pronunţate 18 condamnări, estimându-se că statul român a suferit un prejudiciu de 145 de milioane de euro prin tranzacții frauduloase cu terenuri.

Conflictul juridic cu CJUE

Primul mandat de extrădare a fost respins de Curtea de Apel din Paris în noiembrie 2023, instanţa franceză apreciind că nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil în legătură cu doi din cei trei judecători români implicaţi.

Această decizie a generat un conflict jurisdicţional la nivel european. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a criticat dur poziţia Franţei, considerând că refuzul acestei ţări „contravine principiului de încredere reciprocă" între ţările europene şi că justiţia franceză a exercitat „un control excesiv" al modului de funcţionare a sistemului judiciar din România.

România insistă pentru extrădare

În urma pronunţării CJUE, România nu a renunţat şi a formulat o nouă cerere de extrădare în ianuarie anul acesta.

Acum, un alt complet al camerei de extrădări va trebui să reexamineze întregul dosar, într-un context în care presiunea europeană pentru respectarea principiului de încredere reciprocă s-a intensificat.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62555583
Administrația Trump ordonă diplomaţilor americani să lanseze o campanie împotriva reglementărilor digitale ale UE
Administraţia preşedintelui Donald Trump a instruit diplomaţii americani din Europa să lanseze o campanie de lobby împotriva Legii Serviciilor Digitale (DSA) a Uniunii Europene.
61973575
Locul propus de Vladimir Putin pentru întâlnirea cu Donald Trump. Alegerea despre care liderul rus crede că este „potrivită”
Kremlinul a anunțat, joi, că președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Vladimir Putin urmează să urmează să se întâlnească „în zilele următoare”. Liderul Rusiei a propus un loc de întâlnire.
62560602
Anunțul lui Vladimir Putin referitor la întâlnirea cu Volodimir Zelenski: ”Trebuie create anumite condiții”
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că nu se opune organizării unei întâlniri cu Vladimir Zelenski, dar că trebuie create condițiile necesare pentru aceste discuții.