Conform unui raport al poliției citat marți de agenția de presă americană Associated Press, iubitul actriței, Brian Hickerson, se afla în apartamentul în care a murit Hayden Panettiere. De altfel, nu era singur: fratele său, Zach Hickerson, se afla și el acolo, relatează News.ro, care citează Le Figaro.
Raportul a fost redactat de un polițist din Greenville, Carolina de Sud, care a intervenit la domiciliul lui Hayden Panettiere duminică, la începutul după-amiezii. La sosire, acesta a fost întâmpinat de cei doi frați, în timp ce paramedicii îi făceau masaj cardiac actriței, cunoscută pentru rolurile sale din serialele de televiziune „Heroes” și „Malcolm”.
În ciuda mai multor încercări de resuscitare, echipajul de urgență a constatat decesul lui Hayden Panettiere la ora 14:31.
„Corpul pacientei nu prezenta niciun traumatism fizic care să explice starea acesteia”, a scris polițistul în raportul său.
Autopsia nu a relevat nicio leziune sau hematom, iar poliția nu a descoperit niciun indiciu care să sugereze o faptă criminală.
O relație tumultuoasă, marcată de acuzații de violență
Hayden Panettiere avea o relație tumultuoasă cu Brian Hickerson. Actrița, care vorbise deja public despre dependența sa de alcool și despre depresie, îl cunoscuse pe bărbatul de treizeci de ani în 2018, la scurt timp după ce se despărțise de fostul său partener și tatăl fiicei sale, Wladimir Klitschko, scrie Le Figaro.
Mai puțin de un an mai târziu, în mai 2019, Brian Hickerson era arestat în urma unei altercații cu Hayden Panettiere. A fost emis un ordin care îi interzicea să o contacteze pe actriță, înainte ca dosarul să fie clasat.
În 2020, actrița a solicitat un al doilea ordin de restricție împotriva lui.
În anul următor, Hickerson a fost condamnat la 45 de zile de închisoare pentru violență domestică.
Relația aparent toxică se pare că a continuat totuși, în secret, în ciuda acuzațiilor grave aduse de Hayden Panettiere. Într-o autobiografie publicată în luna mai anul acesta, interpreta rolului Juliette Barnes din serialul „Nashville” a evocat această „perioadă foarte întunecată și complicată din viața (sa)” și a subliniat că „voia ca Brian să rămână în închisoare suficient de mult timp cât să-l sperie, dar nu atât de mult încât să devină o persoană mai rea decât era”.
„Voiam ca el să-și recunoască greșelile și să se schimbe în consecință, dar nu voiam să-l traumatizez pe viață”, a scris ea.
Într-un podcast intitulat „On Purpose with Jay Shetty”, ea a descris schimbările de comportament ale lui Brian Hickerson atunci când consuma alcool.
„Puteam să dansăm și să glumim, iar apoi, brusc, totul se declanșa. Ceva se rupea și era ca și cum ai vedea un prădător care simte brusc mirosul sângelui (...) Odată ce se trezea din beție, bunătatea lui revenea, își dădea seama de pagubele pe care le provocase și era distrus și plin de remușcări”, a povestit ea.
Ce a observat polițistul la locul tragediei
Potrivit publicației americane TMZ, Hayden Panettiere și Brian Hickerson se împăcaseră cu puțin timp înainte de moartea actriței.
Polițistul care a intervenit duminică la domiciliul actriței l-a interogat mai întâi pe Zach Hickerson, fratele lui Brian.
„Am observat că Zach era foarte emoționat în timp ce echipajele de urgență se ocupau de Hayden. Brian, pe de altă parte, nu a dat dovadă de nicio emoție până când echipajul de urgență a declarat decesul oficial”, a scris polițistul în raportul său.
După ce s-a constatat decesul victimei, polițistul i-a escortat pe frați afară din apartament. A discutat mai îndelung cu Brian, dar detaliile acestei conversații au fost cenzurate.
Născută în 1989, Hayden Panettiere a început să apară pe ecrane încă din copilărie. Pe lângă serialele „Heroes” și „Nashville”, actrița a jucat în filmele „Remember the Titans”, „Princess on Ice”, „Scream 4” și „Scream VI”.