Italia îi va taxa pe rezidenţii străini non-UE cu 2.000 de euro pe an pentru a beneficia de serviciile medicale ale statului

62394385
Shutterstock

Străinii care locuiesc în Italia vor putea utiliza serviciul naţional de sănătate după ce vor plăti o taxă anuală de 2.000 de euro, a anunţat luni guvernul, relatează Reuters.

Taxa, care face parte din bugetul pentru 2024 adoptat de cabinet, se va aplica doar cetăţenilor din afara Uniunii Europene, a precizat Ministerul Economiei într-un comunicat.

Ministerul a precizat că va exista o reducere - nespecificată - pentru cei care au documente de rezidenţă legală, precum şi pentru studenţii străini.

Nu a fost imediat clar în ce măsură reforma va modifica sistemul actual, care prevede deja plăţi pentru anumite categorii de străini.

Giordana Pallone, de la sindicatul Cgil, a declarat pentru agenţia de presă Adnkronos că reforma riscă să încalce Constituţia italiană, care garantează asistenţă medicală gratuită pentru cei săraci.

"Acum va trebui să aşteptăm să vedem cum va fi scrisă legea, pentru că, aşa cum este prezentată astăzi, nu are nicio valoare sau bază în comparaţie cu sistemul şi reglementările pe care le avem", a spus ea.

Muncitorii străini, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, solicitanţii de azil şi minorii neînsoţiţi au în prezent acces la asistenţă medicală gratuită, la fel ca şi cetăţenii italieni.

Alţi străini cu rezidenţă legală, cum ar fi diplomaţii şi studenţii, se pot înscrie voluntar la serviciul de sănătate italian, în schimbul unei taxe variabile. Pentru studenţi, de exemplu, taxa este plafonată la aproximativ 150 de euro pe an, în timp ce pentru ceilalţi depinde de venitul lor anual şi poate ajunge până la aproape 2.800 de euro.

Luna trecută, guvernul de dreapta al Italiei a stârnit controverse prin decretul conform căruia migranţii vor trebui să plătească aproape 5.000 de euro pentru a evita detenţia pe durata procesării cererii lor de protecţie.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62385366
Joe Biden merge miercuri în Israel. Planul SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza

Preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, a anunţat secretarul american de stat Antony Blinken.

62394721
„Durerea este de neimaginat". Mamă și fiică din Chicago, venite în vizită în Israel, au fost luate ostatice de Hamas

Rabinul mamei şi fiicei din Chicago care sunt ţinute ostatice în Israel se simte liniştit de faptul că preşedintele american Joe Biden şi Statele Unite sprijină toate familiile, potrivit CNN.

62333588
Putin se întâlnește la Beijing cu ”prietenul său drag” Xi Jinping. ”China deține toate cărțile”

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit marţi în China pentru a se întâlni cu "prietenul său drag" Xi Jinping, consolidând relaţia lor în cadrul unui summit care va fi umbrit de războiul dintre Israel şi Hamas, potrivit AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.