Președintele american nu a prezentat însă nicio dată limită până la care Iranul ar trebui să-i accepte pretențiile. Dar a punctat că Statele Unite controlează complet Strâmtoarea Ormuz.

În tabăra cealaltă, liderii regimului islamic au anunțat că nu acceptă pretențiile maximale ale lui Trump.

Donald Trump nu se mai grăbește să încheie conflictul cu Iranul. Am tot timpul din lume, a scris președintele american pe propria rețea socială.

Donald Trump, președintele SUA: „Am scos Iranul din joc din punct de vedere militar, în primele patru săptămâni. Iar dacă nu vor un acord, îi voi termina tot militar. Nu vreau să mă grăbesc, vreau să o iau încet, avem destul timp și vreau să obțin un acord foarte bun, prin care națiunea noastră și lumea să fie protejate de nebuni cu arme nucleare”.

Citește și
Trump ar fi încercat să acceseze codurile nucleare. Cine i-a spus „Nu” în față, după care s-a certat cu președintele SUA

Președintele american a mai spus că un acord cu Iranul va fi încheiat doar în favoarea SUA și a lumii întregi. Cea mai mare problemă pare să fie, potrivit lui Trump, că nu se știe cine dictează în Iran.

Donald Trump, președintele SUA:Au conducători, dar se ceartă între ei ca pisicile și câinii. Am discutat cu ei, dar nici măcar nu știu cine conduce țara. E un haos”.

Zeci de avioane americane de alimentare și transportoare au ajuns în Israel, în ultimele zile, potrivit presei de la Tel Aviv. Israelienii spun că sunt gata să reia lupta împotriva Iranului.

Israel Katz, ministrul israelian al Apărării: „Țintele sunt marcate. Așteptăm undă verde din partea Statelor Unite, în primul rând pentru a finaliza eliminarea dinastiei Khamenei, inițiatoarea planului de distrugere împotriva Israelului, precum și înlocuirea succesivă a conducerii regimului terorist iranian”.

Israelienii se pregătesc să dea o lovitură decisivă regimului de la Teheran.

Israel Katz, ministrul israelian al Apărării: „Ne propunem să readucem Iranul în epoca de piatră prin bombardarea instalațiilor centrale de energie și electricitate și prin zdrobirea infrastructurilor economice naționale”.

În tabăra cealaltă, iranienii au făcut front comun. Mai mulți oficiali au transmis pe rețelele sociale că la Teheran nu există divergențe și nici așa-zise facțiuni care luptă pentru supremație, așa cum a spus președintele Donald Trump.

Masoud Pezeshkian, președintele Iranului: „În Iran nu există radicali sau moderați. Suntem cu toții iranieni și revoluționari și, prin unitatea de fier a națiunii și a guvernului, cu supunere deplină față de Liderul Suprem al Revoluției, îl vom face pe agresorul criminal să regrete acțiunile sale”.

Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe: „Acceptăm această încetare a focului doar dacă reprezintă un prim pas către încheierea războiului pe toate fronturile, cu respectarea cerințelor noastre, a unor chestiuni precum despăgubirile, controlul strâmtorii Ormuz, ridicarea sancțiunilor, probleme esențiale pentru viitorul țării”.

Nimeni nu știe însă când vor fi reluate negocierile.

Malik Shafqat Abbas Awan, membru al Adunării Naționale din Pakistan: „Dacă faci mediere între două părți, trebuie să fii neutru. Dar eu nu cred că guvernul pakistanez este neutru în această situație. Ei fac ceea ce le spune Trump, nimic altceva”.

Din Cipru, unde participa la summitul informal al liderilor UE, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că 49 de state vor contribui la reluarea traficului în Strâmtoarea Ormuz după ce războiul se va încheia.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Redeschiderea strâmtorii Ormuz trebuie să se facă în bune condiții și nu prin blocade țintite sau prin alte mijloace. De fapt, chiar în acest moment, planificarea militară și tactică este în curs pentru a implementa cu precizie planul pe care l-am decis”.

În acest timp, sute de nave cu aproximativ 20.000 de marinari sunt blocate de mai bine de o lună în Strâmtoarea Ormuz.