Imagini din Europa maturata de furtuna XAVER. Cel putin zece persoane au murit

×
Publicitate

Trei persoane au murit, iar alta a fost ranita vineri dimineata, dupa ce o rafala de vant a doborat un arbore care a cazut peste o masina, in apropiere de Lembork, in nordul Poloniei, una dintre tarile afectate de furtuna Xaver.

Sambata, 7 decembrie

UPDATE 6:34 Bilantul furtunii Xaver a ajuns la zece morti in nordul si estul Europei

Pompierii au anuntat vineri ca trei persoane au murit, iar alta a fost ranita vineri dimineata, dupa ce o rafala de vant a doborat un arbore care a cazut peste o masina, in apropiere de Lembork, in nordul Poloniei, una dintre tarile afectate de furtuna Xaver. Aproximativ 400.000 de locuitori ramasesera fara curent electric.

Ulterior, in presa au aparut informatii despre inca sapte morti in Norvegia, Olanda, Marea Britanie si Danemarca. Astfel, bilantul furtunii Xaver a ajuns la zece morti.

 

"Un copac a cazut peste o masina pe un drum local. Trei persoane au murit pe loc, iar alta a fost transportata la spital", a anuntat Bogdan Madej, citat de postul privat de televiziune Polsat News.

De asemenea, patru persoane au fost ranite usor, in diferite regiuni ale tarii, in cursul furtunii. In nordul tarii, rafalele de vant atingeau vineri dimineata 120 de kilometri pe ora. Aproape 150.000 de locuinte nu aveau curent in aceasta regiune.

La Skotnik, in nord-vest, o linie electrica s-a prabusit pe un grajd, omorand 26 de vaci, au anuntat pompierii, care au procedat la peste 1.000 de interventii la nivel national.

MAREA BRITANIE

Mai multe avioane au avut probleme serioase la aterizare din cauza vantului puternic la Birmingham.

Pe de alta parte, mii de persoane au fost evacuate, in noaptea de joi spre vineri, in Marea Britanie, in urma unor inundatii provocate de furtuna Xaver pe coasta de est a tarii, a anuntat politia vineri dimineata.

Situatia s-a mai imbunatatit vineri dimineata, desi amenintarea planeaza in continuare, vineri urmand sa aiba loc o a doua maree puternica.

Barajul pe Tamisa, langa Londra, urma sa fie inchis a doua oara in decurs de doua zile, pentru a proteja capitala.
Doua persoane au murit joi in Scotia si una in centrul Angliei, in cursul furtunii. Rafale de vant de pana la 225 de kilometri pe ora au provocat perturbari importante, privand de electricitate aproximativ 100.000 de gospodarii.

In total, a proximativ 10.000 de locuinte au fost evacuate in zona de coasta, si anume 9.000 in Norfolk si 1.000 in l'Essex.
In acest comitat din sud-estul Angliei, politia a anuntat anterior, vineri dimineata, ca perioada de maxima intensitate a furtunii a trecut, iar majoritatea oamenilor evacuati au parasit centrele de gazduire in regim de urgenta in care s-au refugiat.

In Northumbria (nord-est), "curenti ai unor maree in zona noastra sunt mai putin puternici decat ieri (joi)", a anuntat vineri dimineata politia locala.

In Norfolk, evacuarile au vizat in principal orasul de coasta Great Yarmouth, unde militari au ajutat la ridicarea unor baraje.

Fortele politiei locale au indemnat populatia sa nu mearga pe litoral pentru a asista la spectacolul furtunii. Ele au anuntat ca persoane "inconstiente" s-au adunat, uneori cu copii de umeri, aproape de valuri.

Potrivit BBC, platforme petroliere din Marea Nordului au fost, de asemenea, evacuate.

Salvatori cautau trei persoane care probabil ca au cazut in raul Humber, langa Flixborough.

GERMANIA

Pe de alta parte, furtuna Xaver a provocat pagube relativ limitate, in cursul noptii de joi spre vineri, si nu au fost inregistrate decese in Germania, au anuntat vineri autoritatile, desi transporturile aeriene, maritime si feroviare erau foarte perturbate local.

Furtuna a depasit momentul de maxima intensitate la Hamburg la ora 4.00 GMT (6.00, ora Romaniei), a anuntat landul pe site.

Nivelul maxim atins de apa a fost de 6,09 metri, cel mai inalt inregistrat in oras, in contextul in care autoritatile se temeau ca acesta va ajunge pana la 6,50 metri.

Nivelul este cu 50 de centimetri mai mare decat cel inregistrat in cursul furtunii din 1962, insa dispozitivul de securitate - prevazut sa reziste unui nivel maxim de cel putin 7,50 metri - a rezistat fara probleme.

Traficul pe aeroportul Hamburg a fost inchis, iar traficul feriboturilor pe Marea Baltica a fost suspendat.
Caile ferate germane au anulat toate legaturile la distanta in landul Schleswig-Holstein, iar legaturile locale sunt perturbate.

Scolile urmau sa ramana inchise in acest land, dar si la Hamburg si Bremen. In alte regiuni, ca cea a Berlinului, parintii pot sa-i opreasca pe copii acasa, daca vor acest lucru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Liderii politici din Romania, despre Nelson Mandela. "Mostenirea lui Mandela va inspira generatii"

 Traian Basescu a transmis un mesaj de condoleante la incetarea din viata a omului de stat Nelson Mandela, exprimandu-si convingerea ca mostenirea sa va inspira generatiile viitoare in cautarea binelui comun.

Nelson Mandela fost supravegheat de SUA pana in 2008. Liderul african a fost suspectat e terorism

 Fostul presedinte sud-african Nelson Mandela, care a murit joi, la varsta de 95 de ani, considerat un simbol al luptei pentru drepturile omului, a ramas, pana in 2008, pe lista suspectilor de terorism supravegheati de americani.

100.000 de case au ramas fara curent, dupa ce furtuna Xaver a lovit nord-vestul Europei

Nord-vestul Europei a fost lovit in plin de furtuna Xaver, care a maturat cateva tari cu rafale de vant de peste 220 de kilometri la ora.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.