Ilie Bolojan, prima vizită peste Prut în calitate de premier: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova

×
Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a mers sâmbătă în Republica Moldova în prima sa vizită externă de când a preluat fotoliul de la Palatul Victoria. A fost primit, la Chișinău, de omologul său, Dorin Recean.

Cei doi premieri au discutat, despre continuarea proiectelor comune, din energie, infrastructură și punctele de trecere a frontierei.

Au participat împreună și la Festivalul „Tezaur Național”, unde au fost întâmpinați cu pâine și sare. Șeful Guvernului României s-a întâlnit, la Chișinău, și cu președinta Maia Sandu, pe care a asigurat-o că România va continua să sprijine Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Parcursul european al Republicii Moldova şi contracararea interferenţelor străine care destabilizează acest proces au reprezentat punctul central al discuţiilor purtate de către premierul Ilie Bolojan cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul vizitei la chişinău a şefului Executivului român.

Cei doi înalţi demnitari au mai discutat despre extinderea cooperării bilaterale în domenii cheie, precum infrastructură, energie şi proiecte de dezvoltare transfrontalieră. Printre priorităţi se află extinderea interconectărilor energetice, modernizarea reţelelor de transport şi investiţii comune care să aducă beneficii directe cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

România, principalul partener extern al Republicii Moldova

Prim-ministrul a subliniat că determinarea preşedintelui Maia Sandu şi sprijinul constant al României oferă stabilitate şi încredere cetăţenilor.

Potrivit premierului, România va continua să fie un puternic susţinător al Chişinăului în procesul de aderare la Uniunea Europeană, sprijinind atât reformele interne, cât şi proiectele care consolidează securitatea regională şi care apropie Republica Moldova de standardele europene.

Guvernul României îşi reafirmă angajamentul de a lucra împreună cu autorităţile de la Chişinău pentru a transforma parteneriatul strategic într-un motor de dezvoltare şi integrare europeană.

La rândul său, Maia Sandu a subliniat importanţa unui efort comun pentru a contracara interferenţele străine care încearcă să submineze democraţiile ambelor ţări, apreciind că România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova.

„Peste o treime din exporturile noastre sunt orientate spre piaţa românească, iar economiile celor două state sunt tot mai interconectate: aproximativ 1.700 de companii româneşti activează în Republica Moldova, în timp ce peste 8.000 de companii cu capital moldovenesc operează în România, generând o cifră de afaceri de peste trei miliarde de euro şi susţinând peste 20.000 de locuri de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62569420
Soția lui Erdogan, apel către Melania Trump pentru copii din Gaza: „Nu doar copiilor din Ucraina li s-a curmat veselia”

Prima doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a scris soţiei preşedintelui american Donald Trump, Melania Trump, pe care a îndemnat-o să ia legătura cu premierul israelian şi să ridice problema copiilor din Gaza.

62569408
Zelenski anunță că e dispus să se întâlnească cu Putin „în orice formă”: „Moscova încearcă din nou să tragă de timp”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a invitat, sâmbătă, ţările din sud să-l aducă pe liderul rus Vladimir Putin la masa negocierilor privind conflictul din Ucraina şi să favorizeze astfel pacea.

62569406
Majoritatea polonezilor nu vor ca țara lor să participe la menținerea păcii în Ucraina. Cine se opune cel mai mult | SONDAJ

O majoritate clară a cetățenilor din Polonia se opun participării ţării lor la o forţă multinaţională de menţinere a păcii în Ucraina, potrivit unui sondaj realizat de agenţia de sondaje SW Research, publicat sâmbătă, informează dpa, citată de Agerpres.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.