De asemenea, rezultatele referendumului local privind modul de împărțire a banilor între PMB și primăriile de sector ar putea fi aplicate din acest an sau, printr-o formulă tranzitorie, în anii care vin.

Bucureștiul, într-o situație financiară dificilă

„Una dintre cele mai dificile situații financiare le are Bucureștiul, mai exact Primăria Generală, care este subfinanțată de mulți ani. Aceasta este realitatea și știți problemele grave care sunt în sectorul de termoficare sau în cel de transport în comun. Cu siguranță, în proiectul de buget va fi un capitol dedicat Bucureștiului – pe de o parte, pentru că este o situație diferită de celelalte unități administrative, pe de altă parte, pentru că trebuie găsită o formă de echilibru între Primăria Generală și primăriile de sector. Vom avea discuții în zilele următoare inclusiv pe această componentă”, a spus prim-ministrul, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.

Referendumul ar putea fi aplicat etapizat

Bolojan a precizat că rezultatele consultării locale ar putea fi aplicate din 2026 sau, printr-o formulă tranzitorie, în anii următori.

„Voi încerca să mă documentez cât mai bine cu privire la aceste probleme și sper să găsim o formulă în care, pe de o parte, ori să punem în practică referendumul pe care l-au votat bucureștenii, ori să găsim o formulă tranzitorie, în care, nu știu, anul acesta, anul viitor, să mergem pe aceste formule tranzitorii și, de la un anumit an – 2027, 2028, 2029 – să se aplice referendumul pentru București”, a precizat premierul.

Citește și
Traian Băsescu: „Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul”
Traian Băsescu: „Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul”

Tentativa de reglementare înaintea alegerilor

Ilie Bolojan a adăugat că și-a dorit ca aspectele referitoare la Primăria Capitalei să fie reglementate înainte de alegeri.

„Eu am încercat, în cadrul coaliției, înainte de alegeri, să reglementăm toate aspectele legate de București și de Primăria Generală, pentru că atunci, având fiecare partid bastonul de primar în ranița candidatului, cu siguranță era o abordare destul de obiectivă, legată de problemele din Capitală.

Capitala, motorul dezvoltării României

Sper să ne păstrăm această abordare chiar și în contextul actual, pentru că aici nu mai este vorba de probleme politice, ci de problemele unui număr important de cetățeni ai țării noastre, iar capitala țării noastre este motorul dezvoltării României”, a afirmat premierul.