Haos în SUA. Incendiile de vegetație sunt cele mai mari înregistrate vreodată: „E ca un butoi cu pulbere”

×
Publicitate

Infernul de foc de pe Coasta de Vest a Statelor Unite e departe de a fi stins, în ciuda eforturilor depuse de zecile de mii de pompieri americani, dar şi din alte ţări, care încearcă să controleze focarele.

 

Sunt cele mai mari incendii de vegetaţie înregistrate vreodată în aceste regiuni, iar distrugerile pe care le-au lăsat în urmă sunt teribile. Cel puţin 24 de oameni şi-au pierdut viaţa, alte zeci de persoane sunt date dispărute, un oraş întreg a fost făcut scrum şi multe cartiere ale altor localităţi sunt acum ruine fumegânde.

De săptămâni întregi, aproape întreaga Coastă de Vest a Statelor Unite este afectată de incendii uriaşe de vegetaţie. În California, un stat care se confruntă anual cu asemenea probleme, sunt cinci din cele mai mari focare înregistrate vreodată aici. Mii de pompieri încearcă să limiteze dezastrul, dar niciunul dintre incendii nu este sub control. Iar temperaturile caniculare fac munca oamenilor aproape imposibilă. În urmă cu o săptămână, în Los Angeles s-au înregistrat 49 de grade Celsius, un record absolut în regiune.

Gavin Newsom, guvernator al Californiei: „Avem o stare de urgenţă climatică, e ceva real.”

Guvernatorul statului California, Gavin Newsom, spune că s-a săturat să discute cu cei care neagă schimbările climatice.

Gavin Newsom, guvernator al Californiei: „Când înregistrăm temperaturi record, secetă record, atunci avem o situaţie care nu este de joacă. Ceea ce ni se întâmplă nouă aici se va răspândi peste tot în comunităţile din Statele Unite, dacă nu ne rupem de toate minciunile care sunt împrăştiate de un grup restrâns de oameni.”

În California au ajuns pompieri şi echipe specializate în lupta cu incendiile de vegetaţie din alte ţări, cum ar fi Canada şi Israel. Vor să dea o mână de ajutor înainte că situaţia să devină de necontrolat.

Jeff Britton, pompier: „Canionul ăsta nu a mai ars în toată istoria recentă, aşa că e un butoi cu pulbere.”

Până acum, cel puţin 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiile de vegetaţie din California, inclusiv trei pompieri care s-au prăbuşit cu un elicopter. Alţi oameni sunt daţi dispăruţi, iar şansele să fie în viaţă sunt tot mai scăzute. Supravieţuitorii spun poveşti tulburătoare.

Supraviețuitor: „Priveam cum copacii de lângă noi iau foc şi scânteile zboară peste lac.”

Denise era împreună cu mai mulţi vecini când, surprinşi de flăcări, au fost nevoiţi să-şi caute salvarea într-un lac.

Denise: „Opt dintre noi s-au dus la capătul străzii, au ieşit pe plajă şi de acolo au intrat în apă, ca să evite flăcările.”

Alții s-au mobilizat și au încercat să-și protejeze singuri casele de flăcări.

Dan Burrus: „Am salvat cel puțin două case cu mica cisternă a lui Rob. Am alergat de colo-colo încercând să stingem focarele mici, cele care ardeau pe marginea drumului.”

În toată California, incendiile distrug peste 400 de hectare de vegetaţie la fiecare 30 de secunde. În oraşul Phoenix din statul Oregon, 10% din populaţie a fost forţată să se evacueze.

Supraviețuitor: „Am venit aici în urmă cu un an, tot din cauza unui incendiu. Atunci am pierdut tot, aşa că acum nu avem mare lucru de pierdut dar... Dumnezeule, e groaznic.”

Imaginile din satelit arată cum cartiere întregi din Phoenix s-au făcut scrum în doar câteva ore. În Statul Washington, în trei zile a ars o suprafaţă mai mare decât în toate incendiile combinate de anul trecut. Oraşul Malden a fost şters de pe faţa pământului.

Hilary Franz, locuitor: „Nu am văzut în viaţa mea vijelii ca astea şi sunt aici de mult timp. E o situaţie dezastruoasă pentru oraşul nostru. Nu am avut nicio şansă.”

Doar în California au ars până acum peste un milion 200 de hectare de teren, aproape cât întreaga suprafaţă a statului Muntenegru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62117526
Țara din Europa care a înregistrat peste 10.000 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19 în doar 24 de ore

Franţa a înregistrat în ultimele 24 de ore 10.561 de cazuri noi de Covid-19, depăşind pentru prima oară pragul de 10.000 de cazuri, potrivit datelor publicate sâmbătă de autorităţile din domeniul sănătăţii, transmite Reuters.

62147432
Mii de familii cu copii, afectați de incendiul din Lesbos

Mii de oameni, inclusiv copii, au rămas pe drumuri după incendiul care a distrus tabăra de refugiați de la Moria, de pe insula elenă Lesbos. Oamenii se luptă să prindă ceva de mâncare și cer adăpost.

62147429
Situație disperată în Spania, din cauza coronavirusului. Militarii sunt puși să depisteze contacții celor infectați

Pentru a doua zi la rând Franța a raportat peste 9.400 de noi, cazuri de infectare cu coronavirus, dar Guvernul exclude revenirea la carantină.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.