Guvernul a aprobat deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat la Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria)

62441427
Politia de Frontiera Romana

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat la Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria).

Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ aprobat vizează şi trecerea în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a sectorului de drum judeţean DJ 682, inclusiv a terenului aferent acestuia, aflate în domeniul public al judeţului Timiş şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor de interes naţional.

"Punctul de trecere a frontierei va fi destinat traficului internaţional de persoane, precum şi traficului internaţional de mărfuri, până la limita de greutate totală de 3,5 tone. Data deschiderii se va conveni pe cale diplomatică, după crearea condiţiilor necesare de personal, tehnice şi de infrastructură", se arată în comunicat.

Pe acest subiect, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a detaliat cu privire la modul de operare în acest punct de frontieră.

"Din ceea ce ştiu eu, ca plan în teren, în acest moment vorbim, dacă vreţi, de un fel de sens giratoriu în care e în funcţiune trecerea de frontieră din Ungaria în Serbia, iar noi facem această trecere din România în Ungaria şi e vorba, dacă vreţi, de aproximativ aşa, dacă pot să îl numesc, să îl compar, un fel de sens giratoriu cu vămi, urmând ca în perioada următoare să vedem dacă e fezabilă şi deschiderea separată România - Serbia. Dar, repet, vorbim totuşi de un sens giratoriu unde sunt aceste două puncte de trecere de frontieră", a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern desfăşurate la Timişoara, întrebat dacă punctul de trecere ar urma să fie şi cu Serbia.

Ministrul a mai precizat că durata de execuţie a lucrărilor în vederea deschiderii punctului de frontieră este de 14 luni.

În context, el a afirmat că investiţia este una necesară, în condiţiile în care "toată lumea aşteaptă să intrăm şi terestru în Schengen".

"Mi-aş dori foarte mult ca, la sfârşitul anului, să intrăm şi terestru şi să nu mai fie nevoie de această investiţie. Dar preluarea drumului de la Consiliul Judeţean, trecerea la drum naţional, investiţiile în aceste drumuri şi - cei doi primari ştiu foarte bine că s-au început lucrările de asfaltare şi de la Sânicolau spre Dudeşti Vechi - toate aceste investiţii sunt necesare şi oricum mergi într-un punct de trecere a frontierei care după aceea poate să fie fără poliţie de frontieră sau vamă, dar în mod sigur cu Serbia nu. Haideţi să vedem cum gestionăm", a afirmat Grindeanu.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62415212
„Nu noi ar trebui să ne temem de o ciocnire cu Putin, ci invers”. Rusia ar fi înfrântă inevitabil, avertizează Polonia
Un război între Rusia lui Vladimir Putin și NATO se va încheia cu „înfrângerea inevitabilă” a Moscovei, a declarat joi ministrul polonez de externe Radosław Sikorski.
62433680
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.
62444447
Politico: Klaus Iohannis, pe lista scurtă pentru șefia Comisiei Europene. Ce șanse are să o înlocuiască pe von der Leyen
Politico a enumerat o serie de posibili succesori ai Ursulei von der Leyen, șefa Comisiei Europene. Printre ei se numără și președintele României, Klaus Iohannis.