Gestul făcut de un eurodeputat maghiar, după o declarație a lui Juncker despre Centenarul României

61997774
Facebook.com

Un eurodeputat ungar socialist, Istvan Ujhelyi, spune că i-a trimis o carte de istorie preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după o recentă declaraţie a acestuia privind viitoarea celebrare de către România a Centenarului Marii Uniri.

Cu ocazia discursului preşedintelui român Klaus Iohannis în Parlamentul European la 23 octombrie, Juncker a spus că Centenarul care va fi celebrat la 1 decembrie "este o sărbătoare română, dar şi o sărbătoare europeană".

Într-un comunicat citat miercuri de agenţia ungară de presă MTI, Istvan Ujhelyi a spus că preşedintele Comisiei Europene "a uitat să ia în considerare că unirea este pentru unguri nu un motiv de celebrare, ci mai curând o rană dureroasă care nu se va vindeca niciodată".

El a mai afirmat că remarca lui Juncker a fost "nepoliticoasă" şi că este rezultatul unei "lipse de atenţie şi de cunoştinţe corespunzătoare".

Istvan Ujhelyi a precizat că i-a trimis lui Juncker o carte de istorie în engleză "pentru a-l ajuta să înţeleagă mai bine istoria Ungariei şi a ungurilor, care este plină de reuşite şi de tragedii naţionale".

Eurodeputatul a evidenţiat totuşi angajamentul ferm al preşedintelui CE faţă de Europa şi de valorile europene comune, "chiar dacă performanţa sa ca preşedinte al CE în ultimii patru ani poate fi contestată din mai multe aspecte".

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61997760
Autoritățile franceze caută răspunsuri în cazul copiilor născuți fără mâini sau degete
În Franţa, o anchetă naţională încearcă să găsească explicaţii pentru cazurile grave ale unor copii născuţi fără mâini sau degete. Au fost identificaţi 18 copii născuți cu malformații ale membrelor superioare. Toți, în aceeași regiune, din estul Franței.
61997758
Primarul Amsterdamului vrea schimbare radicală în cazul prostituatelor din Districtul Roșu
Primarul Amsterdamului intenţionează să emită permise de muncă pentru prostituate într-o încercare de a le încuraja pe acestea să lucreze şi în alte zone decât De Wallen, relatează The Guardian.
61995723
Anunțul lui Putin privind vizita în Italia. Ce urmărește liderul de la Kremlin
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat invitaţia de a vizita Italia, ţara care este văzută ca fiind predispusă să accepte o detensionare a relaţiilor cu Moscova şi o ridicare a sancţiunilor UE, scrie Reuters.