Furtuni și grindină cât pumnul în Spania. Țara, devastată de inundații

62077102
AFP

Furtuni cu descărcări electrice, grindină cât pumnul și ploi torențiale istorice sunt fenomene cu care se confruntă Spania în aceste zile.

Autoritățile spaniole anunță ploi torențiale record, cum nu s-au mai văzut de un secol, iar pe rețelele sociale au apărut imagini cu dezastrul provocat de natură.

Mai multe imagini în galeria foto

 

Imagini cu grindina cât pumnul și cu o furtună cu fulgere au fost postate pe Facebook și Twitter. Cele mai afectate regiuni sunt Valencia, Alicante şi Murcia.

Cinci oameni au murit

 

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 3.500 au fost evacuate în două zile de ploi torenţiale în sud-estul Spaniei.

Numeroase drumuri, căi ferate şi un aeroport au fost închise vineri, au anunţat autorităţile, relatează sâmbătă Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Furtunile au lovit zona continentală a Spaniei, după ce au trecut pe deasupra Insulelor Baleare din Marea Mediterană miercuri. Vineri, cele mai afectate zone erau provinciile Almeria, Murcia, estul Alicante şi Valencia, în unele locuri fiind înregistraţi peste 200 de litri de ploaie pe metru pătrat, notează Agerpres.

Ultimul cadavru găsit este cel al unui bărbat din regiunea Redovan, la circa 50 de kilometri sud-vest de oraşul Alicante, a declarat un purtător de cuvânt al echipelor de salvare, fără a oferi alte detalii.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62077098
Thailanda, afectată de inundații. Sunt 32 de morți. Zeci de mii de oameni, evacuați

32 de persoane au murit și peste 23.000 au fost evacuate, în nord-estul Thailandei, din cauza ploilor torențiale din ultimele două săptămâni.

62077097
BREXIT. Val de ironii și glume după ce David Cameron și-a cerut iertare pentru referendum

Fostul premier britanic David Cameron a declarat că îi pare „sincer rău” pentru instabilitatea și divizarea ce au apărut în societatea britanică după referendumul din 2016 privind ieșirea țării din Uniunea Europeană.

62026192
Juan Guaido, vizat de o anchetă în Venezuela. E acuzat de legături cu traficanții de droguri

Juan Guaido este vizat de o anchetă pentru „legături” cu o bandă de traficanți de droguri columbieni, a anunțat procurorul general al Venezuelei.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.