Franţa şi Marea Britanie se angajează să lupte împotriva „putinizării” lumii. „Vom face tot ce este necesar”

62500247
AFP

Şefii diplomaţiilor din Marea Britanie şi Franţa, David Lammy şi Jean-Noel Barrot, s-au întâlnit vineri, în prima vizită bilaterală la Londra a unui ministrul francez de externe din ultimii de şase ani.

 

Cei doi s-au întâlnit pentru a reafirma angajamentul celor două ţări de a lupta împotriva "putinizării" lumii, informează EFE.

În discuţia cu omologul francez, ministrul britanic de externe a evidenţiat că relaţia dintre cele două ţări este "lungă şi rezistentă, caldă şi profundă", în pofida timpului care a trecut de la ultima întâlnire bilaterală la acest nivel, în 2018, în perioada în care executivul de la Londra era condus de premierul conservator Theresa May.

Potrivit declaraţiilor făcute presei chiar înainte de începerea întrevederii, întâlnirea subliniază "angajamentul guvernului laburist de a restabili (relaţiile) cu partenerii europeni".

La rândul său, Jean-Noel Barrot a apreciat că, "într-o perioadă în care lumea este lovită de revenirea brutalităţii, Franţa şi Regatul Unit stau alături pentru a apăra justiţia, dreptul internaţional şi pentru a fi actori pentru pace, apărarea multilateralismului şi securitate".

Ministrul francez a susţinut că cele două ţări au o mare dorinţă comună de a-şi aprofunda relaţiile bilaterale, în urma recentei călătorii a premierului britanic, Keir Starmer, la Paris pentru a participa la marcarea Zilei Armistiţiului.

Într-un articol comun publicat vineri pe site-ul de ştiri inews.co.uk, cei doi miniştri au declarat că Franţa şi Regatul Unit vor rezista "putinizării" lumii, pe care, în opinia lor, preşedintele rus Vladimir Putin vrea să o realizeze pentru a "rescrie ordinea internaţională".

"Regatul Unit şi Franţa nu îi vor permite să facă acest lucru. Împreună cu aliaţii noştri, vom face tot ce este necesar pentru a pune Ucraina în cea mai bună poziţie pentru a obţine o pace justă şi durabilă", au scris Lammy şi Barrot.

În articol este exprimată opinia că riscurile politicii externe a preşedintelui Putin nu afectează doar securitatea europeană, ci întreaga lume, deoarece urmăreşte să creeze precedentul că ţările îşi pot invada vecinii cu impunitate totală.

Ca o consecinţă a acestei "putinizări" globale, Coreea de Nord îşi sporeşte eforturile de destabilizare a Asiei, începând cu vecinul său sudic, iar Iranul tulbură Orientul Mijlociu prin aliaţii săi, refuzând în acelaşi timp să pună capăt programului său nuclear, se mai arată în articol.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62499380
Ucraina solicită noi sisteme antiaeriene după atacul rusesc cu o rachetă hipersonică Oreşnik

Ucraina le va solicita aliaţilor săi occidentali noi sisteme de apărare antiaeriană de ultimă generaţie, după ce Rusia a folosit joi o rachetă balistică hipersonică Oreşnik pentru a lovi o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro.

 

62500243
Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus

Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii de luptă a noii rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune Oreşnik, folosită joi pentru a lovi o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro.

62500240
Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari

China a descoperit un nou zăcământ masiv de aur care conține rezerve în valoare de zeci de miliarde de dolari în provincia Hunan, în timp ce își intensifică eforturile de a spori rezervele interne de minerale strategice.

 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.