Fostul președinte chilian Sebastian Pinera a murit într-un accident de elicopter

62423613
Profimedia

Fostul preşedinte chilian Sebastian Pinera, în vârstă de 74 de ani, a murit marţi într-un accident de elicopter în sudul ţării, au confirmat pentru Reuters trei surse - doi oficiali guvernamentali actuali şi un fost consilier al fostului şef de stat.

Sebastian Pinera a avut două mandate, între 2010 şi 2014 şi între 2018 şi 2022.

Fostul consilier a declarat pentru Reuters că Pinera nu a supravieţuit accidentului, dar că alte trei persoane aflate la bord au fost salvate.

Surse guvernamentale citate de publicaţia La Tercera au declarat că patru persoane călătoreau în elicopter în momentul prăbuşirii şi că trei dintre ele au fost găsite de primii salvatori.

Agenţia naţională pentru dezastre din Chile, SENAPRAD, a confirmat că un elicopter s-a prăbuşit în oraşul Lago Ranco din sudul ţării şi că o persoană a murit şi trei au fost rănite.

Guvernul nu a precizat imediat cine se afla la bord, potrivit News.ro.

Sebastian Pinera, de asemenea un om de afaceri de succes, a reuşit o creştere economică rapidă şi o scădere abruptă a şomajului în timpul primului său mandat, din 2010 până în 2014, într-o perioadă în care mulţi dintre partenerii comerciali şi vecinii Chile se confruntau cu o creştere mult mai lentă.

Al doilea său mandat, din 2018 până în 2022, a fost marcat de proteste violente faţă de inegalitatea socială, care au dus la acuzaţii de încălcare a drepturilor omului şi s-au încheiat cu promisiunea guvernului de a elabora o nouă constituţie.

Preşedintele a administrat, de asemenea, răspunsul ţării la pandemia de COVID-19, când statul chilian a avut una dintre cele mai rapide rate de vaccinare din lume.

Unul dintre momentele de vârf ale primei sale administraţii, promovat adesea de Pinera însuşi, a fost salvarea spectaculoasă, în 2010, a 33 de mineri care erau blocaţi într-o galerie prăbuşită din deşertul Atacama. Evenimentul a devenit o senzaţie mediatică globală şi a fost subiectul unui film în 2014, "Cei 33".

Cardurile de credit i-au adus bunăstarea

Fiu al unui politician centrist proeminent, Sebastian Pinera a fost un economist format la Harvard care a făcut avere introducând cardurile de credit în Chile în anii 1980.

El a fost, de asemenea, acţionar majoritar al companiei aeriene renumite cunoscute anterior sub numele de LAN, al echipei locale de fotbal Colo-Colo şi al unui post de televiziune, deşi a vândut majoritatea acestor participaţii atunci când a preluat preşedinţia, în martie 2010.

În 2024, el se afla pe locul 1.176 pe lista globală a miliardarilor Forbes, cu o avere netă de 2,7 miliarde de dolari.

Cunoscut ca având o personalitate hotărâtă şi competitivă, un prieten l-a descris pe Pinera ca fiind o persoană căruia îi plăcea să se lupte, reticent în a delega responsabilităţi. Era, de asemenea, o persoană care îşi asuma riscuri, care îşi pilota propriul elicopter şi îi plăcea să facă scufundări la mare adâncime.

Candidat la alegerile prezidenţiale după o perioadă în care a fost senator de centru-dreapta, el a sedus alegătorii moderaţi, prezentându-se ca liderul unei drepte reformate şi ca un antreprenor care şi-a făcut averea prin muncă.

În acelaşi timp, el s-a distanţat de guvernarea din 1973-1990 a generalului Augusto Pinochet, când peste 3.000 de persoane suspectate de a fi de stânga au fost ucise sau au "dispărut".

A pierdut prima sa încercare de a obţine funcţia supremă în stat în 2005 în faţa popularei candidate de centru-stânga Michelle Bachelet, dar acesteia i s-a interzis prin Constituţie să candideze pentru un al doilea mandat consecutiv. În alegerile din 2009, Pinera l-a învins la mică diferenţă pe fostul preşedinte Eduardo Frei, dar a pus capăt unei guvernări de 20 de ani de centru-stânga şi a îndepărtat amintirile amare ale dictaturii sângeroase a lui Pinochet, care au afectat dreapta în alegerile anterioare.

Luna sa de miere cu electoratul a fost însă de scurtă durată, iar manierele sale rigide au contrastat cu cele ale lui Bachelet, mai amabilă, care l-a precedat şi apoi i-a succedat în funcţia de preşedinte.

În ciuda aprecierilor pentru rezultatele economice ale guvernului său, mulţi chilieni au considerat că nu a făcut suficient pentru a combate inegalităţile profunde sau pentru a remedia neajunsurile din sistemul educaţional al ţării.

Sebastian Pinera a fost căsătorit cu Cecilia Morel, cu care a avut patru copii. Lasă în urmă, de asemenea, 13 nepoţi.

Articol recomandat de sport.ro
Rinat Ahmetov a cumpărat cel mai scump apartament din istorie! Are cinci etaje și o suprafață de 2.500 de metri pătrați
Rinat Ahmetov a cumpărat cel mai scump apartament din istorie! Are cinci etaje și o suprafață de 2.500 de metri pătrați
Citește și...
Un milionar i-a dat nepotului său pentru casă și nuntă, apoi l-a dat în judecată și i-a cerut înapoi un milin de euro

Un milionar în vârstă de 90 de ani, care i-a cumpărat „nepotului său preferat” o casă și i-a finanțat nunta de cinci stele, a pierdut un proces de 990.500 de euro după ce a încercat să recupereze banii în instanță.

Schismă în Biserica Catolică: Episcopi hirotoniți în Elveția împotriva voinței Papei Leon. Ce este SSPX și ce o face specială

Societatea ultraconservatoare Sfântul Pius al X-lea (SSPX) din Elveţia a hirotonisit patru noi episcopi împotriva voinţei exprese a papei Leon al XIV-lea, marcând astfel o ruptură clară de Vatican, informează joi DPA.

Opoziția din Franța aduce acuzații apocaliptice: Canicula a ucis 10.000 de oameni, guvernul ascunde 9.000 de morți

Opoziția din Franța aduce acuzații extrem de grave guvernului, despre care spune că ascunde moartea a 9.000 de oameni, în condițiile în care canicula din ultimele zile a ucis 10.000 de persoane, nu 1.000 după cum raportează autoritățile.

Recomandări
Țeapă imobiliară de proporții la Brașov: Case vândute „pe hârtie” de mai multe ori, cel puțin 10 persoane au plătit

O uriașă înșelăciune imobiliară este anchetată de procurorii din Brașov. Cel puțin 10 persoane au plătit, rând pe rând, bani grei ca să-și cumpere o casă nouă, dar locuința nici măcar nu a mai fost ridicată.

Sorin Grindeanu a anunțat că acceptă ”rotativa” PNL-Siegfried Mureșan cu o condiție: ”Atâta timp cât începe cu PSD”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, întrebat dacă acceptă ”varianta de premier Siegfried Mureșan”, că este de acord cu ”rotativa” PNL, doar dacă ”începe cu Partidul Social Democrat”.

Viorel Pașca, reținut după ce a fost audiat la DIICOT în dosarul azilelor ilegale. Avocat: A făcut mai mult bine decât rău

În dosarul azilelor ilegale din Bihor, membrii familiei Pașca, ca suspecți de trafic de persoane, au fost aduși miercuri dimineață la sediul DIICOT din Capitală pentru audieri. După, Viorel Pașca a fost reținut, transmit sursele Știrilor ProTV.