Cutremur puternic în Chile. Președintele Pinera: „Pământul vrea şi el să ne aplaude”

×
Publicitate

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade a avut loc, joi, în centrul statului Chile, în timp ce președintele țării, Sebastian Pinera, susținea un discurs.

Epicentrul seismului a fost localizat la 47 de kilometri vest de staţiunea estivală Pichilemu din regiunea O'Higgins, aflată pe ţărmul Oceanului Pacific, potrivit Agenției guvernamentale pentru situaţii de urgenţă ONEMI, citate de DPA, informează Agerpres.

Nu au fost raportate persoane accidentate şi pagube materiale. Potrivit ONEMI, nu a fost emisă o alertă de tsunami.

Pământul a început să se cutremure în oraşul Teno exact în momentul în care preşedintele Pinera rostea un discurs în faţa sediului unei companii specializate în exportul de fructe, au precizat cotidianul La Tercera şi alte instituţii mass-media.

„Păstraţi-vă calmul, domnule preşedinte!", i-a spus unul dintre organizatori preşedintelui Pinera. Acesta din urmă i-a răspuns astfel: „Sunt mai calm decât voi, oameni buni!".

„Atunci când vorbim despre pământ, Pământul vrea şi el să ne aplaude. Acest cutremur este un tribut adus bărbaţilor şi femeilor care lucrează pământul în ţara noastră", a continuat Sebastian Pinera.

Chile se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune cunoscută pentru frecvente cutremure şi erupţii vulcanice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62066863
Un hoț a comis eroare după eroare, dar a reușit să fugă cu banii dintr-o bancă
De obicei, un spărgător de bănci face tot posibilul să rămână anonim.
62066860
Roma, în pragul unei epidemii din cauza gunoaielor. Autoritățile învinuiesc turiștii
Animale sălbatice, şobolani şi tot soiul de insecte fac parte de ani de zile din „populaţia" Romei din cauza gunoaielor care zac săptămâni întregi pe străzile Cetăţii Eterne.
62066859
Un oraș din Marea Britanie, evacuat din calea apelor. Ploile au distrus un baraj vechi
Sunt ore tensionate pentru cei 6.500 de oameni dintr-un orășel din nord-vestul Marii Britanii.