Forțele ruse vor efectua manevre militare în Marea Neagră. Moscova a notificat Bulgaria

62370564
Getty

Moscova a notificat Bulgaria asupra stabilirii unei zone de alertă temporară în Marea Neagră, care include şi o parte din zona economică exclusivă a vecinilor noștri, întrucât forţele navele ruse vor desfăşura exerciţii în acel perimetru.

"Nu există motive de îngrijorare şi exerciţiile se vor desfăşura departe de apele teritoriale ale ţării noastre. Deşi aceste acţiuni nu reprezintă o încălcare formală a normelor legale internaţionale, ele nu sunt considerate bune practici", a explicat, pentru agenția EFE, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Sofia.

Aliaţii Bulgariei din cadrul NATO "îşi continuă activităţile regulate de monitorizare sporită a zonei de responsabilitate a NATO", a adăugat oficialul bulgar.

La rândul său, viceministrul bulgar al apărării, generalul Atanas Zaprianov, a declarat presei că partea rusă nu a precizat durata manevrelor navele pe care le va efectua în Marea Neagră. Potrivit responsabilului bulgar, aceste manevre fac parte din încercările Rusiei de a bloca exporturile de cereale ucrainene, după retragerea Moscovei din înţelegerea care garanta un coridor navigabil sigur pentru aceste exporturi.

Şi Alianţa Nord-Atlantică a emis un comunicat în care semnalează că "noua zonă de avertizare a Rusiei în Marea Neagră, în interiorul zonei economice exclusive a Bulgariei, creează noi riscuri de erori de calcul şi de escaladare, precum şi noi obstacole pentru activitatea de navigaţie".

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62370163
Povestea din spatele tunsorii lui Sinéad O'Connor. „Mama ne prezenta ca fiica ei urâtă și fiica ei frumoasă”
De la Britney Spears la Natalie Portman și până la Jada Pinkett Smith, foarte multe celebrități au ținut prima pagină a ziarelor prin faptul că și-au ras părul, dar tunsoarea simbolică a lui Sinéad O'Connor ar putea fi cea mai faimoasă dintre toate.  
62370561
Rușii susțin că au depistat urme de explozibili pe o navă care s-a aflat în portul Reni
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a anunțat, joi, că a găsit urme de explozibili la bordul unei nave străine care se îndrepta din Turcia spre Rusia şi care intrase anterior în portul ucrainean Reni de pe Dunăre, situat în apropiere de Galaţi.
62370520
Un elicopter cu turiști s-a prăbușit în Siberia. Cel puțin șase persoane au murit | VIDEO
Un elicopter la bordul căruia se aflau 13 turiști s-a prăbușit, joi, în republica siberiană Altai din Rusia.