Astfel, un Cod portocaliu vizează Munţii Apuseni, unde până vineri dimineaţa la ora 10:00 vor fi perioade cu ploi torenţiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50...80 l/mp, şi izolat în jurul a 90 l/mp.
A fost emis şi un Cod galben, valabil tot până vineri dimineaţa, în Maramureş, Crişana, nordul, estul şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi local în Carpaţii Orientali. În aceste zone, ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi însemnate, în general de 25...50 l/mp.
Totodată, un Cod galben de vânt puternic va intra în vigoare joi noaptea, la ora 22:00 şi va fi valabil până vineri dimineaţa la ora 10:00, în Banat, Crişana şi în zona montană unde viteza vântului va ajunge la 50...70 km/h, iar pe creste montane rafalele vor fi de 90...100 km/h.
Totodată, meteorologii au emis o informare de răcire accentuată a vremii, la finalul acestei săptămâni.
În intervalul 12 noiembrie, ora 10:00 - 14 noiembrie, ora 20:00, temporar va ploua moderat cantitativ în vestul, nord-vestul şi local în centrul ţării. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă vineri (13 noiembrie) şi pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În noaptea de vineri spre sâmbătă, la altitudini mai mari de 1500 m, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, va ninge şi se va depune strat de zăpadă (în general de 5...10 cm).
Local cantităţile de apă vor fi în general de 30...60 l/mp, iar în Carpaţii Occidentali, izolat vor depăşi 80 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în noaptea de joi spre vineri (12/13 noiembrie) la munte şi în regiunile vestice, apoi în toată ţara. Vor fi viteze la rafală în general de 50...65 km/h, iar la munte de peste 90 km/h.
Sâmbătă (14 noiembrie) vremea se va răci accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 5 şi 10 grade.




