Forțele lui Putin fac prăpăd la puțin peste 200 de kilometri de România. Importanța orașului în care zilnic sunt uciși oameni

62445858

În ultimele zile, forțele ruse au intensificat atacurile asupra regiunii ucrainene Odesa și, implicit, a orașului cu același nume. 

Acesta este al treilea oraș ca mărime din Ucraina și se află la puțin peste 200 de kilometri în linie dreaptă de granița cu România.

În cel mai recent atac lansat asupra Odesei, forțele Moscovei au ucis cel puţin trei persoane, au anunțat, miercuri dimineața, autorităţile locale, potrivit AFP.

"Inamicul a atacat Odesa cu rachete balistice. În urma atacului, trei persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite", a declarat primarul oraşului Odesa, Ghennadi Truhanov, pe reţeaua de socializare Telegram.

"Toată asistenţa medicală necesară este oferită răniţilor", a declarat pe Telegram guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper. "Există daune la infrastructura civilă", a adăugat acesta, fără a oferi alte informaţii.

Un atac cu rachete efectuat de forţele ruse, luni, la Odesa, a ucis cinci persoane, potrivit oficialilor locali.

Odesa, punct strategic pe harta Ucrainei

Supranumit "perla de la malul mării", Odesa este unul dintre centrele industriale importante ale Ucrainei. Dacă orașul va cădea în mâinile forțelor ruse, Kievul ar pierde un punct strategic pe hartă. Odesa îi oferă Ucrainei o cale de acces la canalul fluvial de circulație Rin-Main-Dunăre-Marea Neagră, cu gura de vărsare în apropierea orașului Constanța.

În acest context, portul Odesa este vital pentru exporturile ucrainene. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62445857
Tragedie într-un restaurant libanez. Opt persoane au murit în urma exploziei unei butelii cu gaz
Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis, marţi, cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat ministrul de Interne şi serviciul de pompieri, transmite AFP.
62435756
Prințul William a dezvăluit ce se întâmplă cu Kate, bolnavă de cancer. Ce i-a spus unei femei
Prinţul William a dat marţi câteva veşti despre prinţesa Kate şi familia sa, în timpul unei vizite oficiale la un centru de prevenire a sinuciderilor din Newcastle, relatează BFMTV.  
62445856
Lovitură în lumea crypto. Fondatorul celei mai mari platforme a fost condamnat la închisoare
Changpeng Zhao, fostul director executiv al Binance, a fost condamnat marți la patru luni de închisoare după ce a pledat vinovat de încălcarea legilor americane privind spălarea banilor la cea mai mare bursă de criptomonede din lume.