Cu taxele de livrare și transport de 1.595 de dolari, prețul final va ajunge la 29.945 de dolari, respectând obiectivul companiei de a lansa un model electric sub pragul de 30.000 de dolari, potrivit News.ro.

Precomenzile vor începe la începutul anului 2027, iar primele livrări către clienți sunt programate pentru a doua parte a aceluiași an. Ford nu a prezentat încă designul noului model.

Fathom, primul vehicul construit pe noua platformă UEV

Fathom este primul vehicul construit pe noua platformă Universal Electric Vehicle (UEV), pe care Ford o consideră esențială pentru readucerea diviziei sale de vehicule electrice pe profit până în 2029.

Constructorul american afirmă că obiectivul este ca fiecare model bazat pe platforma UEV să devină profitabil în decurs de un an de la lansare și să poată concura, din punctul de vedere al costurilor, cu producătorii chinezi și cu Tesla.

Ford vrea să își readucă divizia de vehicule electrice pe profit

Lansarea are loc într-un moment în care ritmul de adopție al vehiculelor electrice încetinește, iar stimulentele acordate consumatorilor din SUA pentru achiziția de mașini electrice au fost eliminate. Anul trecut, Ford a raportat costuri de restructurare de 19,5 miliarde de dolari legate de activitatea sa în domeniul vehiculelor electrice.

Noul Ford Fathom va fi produs la uzina Louisville Assembly Plant din statul Kentucky, folosind un nou proces de fabricație dezvoltat de companie.