Focuri de armă în apropierea palatului prezidențial din Caracas. Poliția „vânează” colaboratori ai SUA

62603972
X

Focuri de armă au fost raportate lângă palatul prezidențial din Caracas, la câteva zile după capturarea lui Maduro de forțele SUA.

Videoclipurile distribuite online luni au arătat vehicule blindate de securitate pe străzile din apropierea palatului prezidenţial Miraflores, în timp ce se auzeau împuşcături.

Însă, potrivit EFE, împuşcăturile auzite de mai mulţi martori în apropierea palatului prezidenţial din centrul oraşului Caracas au fost cauzate de drone care zburau deasupra zonei fără permisiune, a declarat o sursă informată, clarificând că Venezuela este "complet calmă".

Sursa a indicat că poliţia a tras focuri de avertisment ca răspuns la drone şi a subliniat că "nu a avut loc nicio confruntare". "Întreaga ţară este complet calmă", a concluzionat sursa.

Incidentul a avut loc la câteva ore după ce politiciana chavistă Delcy Rodriguez a depus jurământul în funcţia de preşedinte interimar al ţării.

Venezuela găzduieşte o serie de grupări armate, inclusiv organizaţii criminale şi paramilitari pro-guvernamentali cunoscuţi sub numele de "colectivos". Împuşcăturile nu sunt neobişnuite în unele cartiere ale capitalei Caracas.

Sâmbătă dimineaţa, SUA au atacat ţinte din Venezuela, i-au capturat pe Maduro şi pe partenera sa, Cilia Flores, şi i-au scos din ţară. Cuplul a apărut luni într-un tribunal din New York pentru a se confrunta cu acuzaţii legate de presupuse infracţiuni legate de droguri.

palat prezidential caracas

Poliția „vânează” colaboratorii americani

Poliţia venezueleană "vânează" colaboratori, după arestarea lui Maduro de către forţele americane. Între timp, poliţia venezueleană a lansat o vânătoare de colaboratori în urma arestării liderului autoritar Nicolas Maduro de către forţele speciale americane, conform unui decret care instituie starea de urgenţă, relatează dpa.

Decretul, care a intrat în vigoare sâmbătă, dar a fost făcut public în întregime abia luni, prevedea că toate unităţile de poliţie de la nivel federal, statal şi municipal au fost instruite să caute persoane care au sprijinit operaţiunea americană.

Anterior, mai multe portaluri media americane au relatat că armata americană pare să fi primit asistenţă la faţa locului în timpul operaţiunii. Conform relatărilor, o persoană din cercul apropiat al lui Maduro ar fi transmis în mod constant informaţii despre locul unde se afla acesta.

Separat, sindicatul jurnaliştilor din Venezuela, Uniunea Naţională a Lucrătorilor de Presă (SNTP), a declarat că 14 reporteri au fost reţinuţi temporar. Organizaţia a declarat ulterior că toţi jurnaliştii au fost eliberaţi.

Trump anunță că nu vor fi alegeri imediate

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu se aşteaptă ca în Venezuela să aibă loc alegeri în următoarele 30 de zile.

"Trebuie să reparăm ţara mai întâi. Nu putem avea alegeri", a declarat el pentru postul american de televiziune NBC News, potrivit dpa. "Va dura ceva timp", a spus el, adăugând: "Trebuie să vindecăm ţara".

Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Mike Johnson, s-a declarat luni favorabil organizării de alegeri în Venezuela "în viitorul apropiat".

"Mă aştept să fie convocate alegeri în Venezuela. Desigur, unele lucruri sunt încă în curs de elaborare, dar acest lucru ar trebui să se întâmple în viitorul apropiat. Cred că va fi necesar pentru stabilizarea economiei şi a ţării lor", a declarat Johnson luni seară, citat de AFP.

Liderul republican a făcut aceste declaraţii după o lungă întâlnire în spatele uşilor închise între un mic grup de parlamentari şi secretarul de stat american Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth şi şeful Statului Major Interarme al Armatei, generalul Dan Caine.

Guvernul Venezuelei continuă să-l considere pe Nicolas Maduro drept preşedintele legitim al ţării. Conform Constituţiei venezuelene, în cazul unei absenţe permanente a preşedintelui, vicepreşedintele îi preia funcţia şi trebuie să organizeze noi alegeri în termen de 30 de zile.

Rămâne neclar dacă noua conducere consideră situaţia actuală o absenţă permanentă.

Fără trupe în Venezuela

"Nu ne aşteptăm la trupe pe teren", a mai declarat Mike Johnson. "Nu anticipăm nicio implicare directă dincolo de simpla exercitare a presiunii asupra noului guvern interimar", a insistat el.

Liderul republican din Camera Reprezentanţilor a apărat, de asemenea, legalitatea operaţiunii, desfăşurată fără notificarea Congresului, care a fost criticată de opoziţia democrată.

"Nu suntem în război. Nu avem forţe armate în Venezuela şi nu ocupăm ţara", a afirmat congresmanul.

În schimb, liderul democrat din Senat, Chuck Schumer, a calificat planul lui Donald Trump de a "guverna" Venezuela "vag, care se bazează pe speranţe deşarte şi nesatisfăcător".

"Când Statele Unite se angajează în acest tip de schimbare de regim şi într-o aşa-numită reconstrucţie naţională, acest lucru ajunge întotdeauna să le afecteze. Am plecat de la întâlnire cu sentimentul că acesta va fi din nou cazul", a concluzionat senatorul democrat.

Aproape 200 de agenţi americani au participat la atacul asupra Venezuelei

Aproape 200 de agenţi americani se aflau în centrul oraşului Caracas în timpul atacului asupra Venezuelei, soldat cu capturarea lui Maduro şi a partenerei sale, a declarat luni secretarul apărării american, Pete Hegseth, citat de dpa.

Vorbind la un eveniment din Newport News, în statul Virginia, Hegseth nu a precizat dacă aceştia erau exclusiv soldaţi. Conform unor relatări anterioare, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi unităţi de elită ale forţelor armate au fost implicate în weekend în capturarea lui Maduro şi a Ciliei Flores.

Hegseth, care de ceva vreme îşi spune secretar de război, a luat în derâdere apărarea antiaeriană a Venezuelei. El a glumit pe această temă în timpul apariţiei de luni.

"Se pare că acele sisteme de apărare antiaeriană ruseşti nu au funcţionat chiar atât de bine", a remarcat el. Conform declaraţiilor lui Hegseth, apărarea antiaeriană venezueleană se bazează în principal pe tehnologie militară din Rusia şi China

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
Jimmy Kimmel îl ironizează pe Donald Trump după cea mai slabă audienţă din istorie a galei Kennedy Center Honors

Jimmy Kimmel a revenit luni seara la emisiunea sa de noapte, după pauza de iarnă, şi a folosit primul său monolog din 2026 pentru a-l tachina pe Donald Trump în legătură cu audienţele scăzute ale ceremoniei Kennedy Center Honors, scrie Variety.

Alertă alimentară în Europa, după ce Nestlé a retras sute de loturi de lapte praf pentru bebeluși, contaminate cu o toxină

Nestle a retras voluntar mai multe loturi de lapte praf pentru sugar, inclusiv din Germania, Austria, Danemarca, Italia, Suedia şi Franţa, după ce a fost identificată o toxină ce poate provoca greață, vărsături și crampe abdominale.

Maduro, influencer fără voie: Ținuta purtată în custodia SUA a transformat Nike Tech într-un fenomen viral

O fotografie cu președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, aflat în custodia autorităților americane, pare să-l fi transformat, fără intenție, într-un influencer de modă, scrie Business Insider.

 

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Protest de amploare al fermierilor în fața Guvernului. Oierii anunță că rămân în stradă până își rezolvă revendicările

Fermierii protestează marți în fața Guvernului, fiind așteptați agricultori din toate sectoarele, de la apicultură și cultura mare până la creșterea ovinelor.