”Fake news”. Milioane de oameni s-au uitat la o poză cu ”super luna”, crezând că e LIVE

61937950
NASA

Facebook nu a reușit să depisteze un caz de ”fake news”, adică ”știri false”, deși o postare de acest gen a fost vizualizată de peste 16 milioane de ori.

Potrivit CNN, este vorba despre o pretinsă transmisie LIVE pe Facebook, despre care autorii au spus că prezintă imagini cu ”super luna” deasupra Greciei.

De fapt, era o imagine de tip ”still” (așa cum este cunoscută de către cei care lucrează cu montaje video, n.red.), la care fusese adăugat un sunet care imita vântul.

Fotografia folosită în această transmie LIVE falsă este veche de cel puțin 9 ani și arată luna deasupra Templului Poseidon din sudul Greciei. Peste această imagine au fost adăugată data de 31 ianuarie 2018, ca să păcălească privitorii că s-ar uita la ceva din prezent.

Minciuna a fost postată pe pagina de Facebook EBUZZ, care, deși are postări foarte rare, înregistrează peste 250.000 de abonați - potrivit CNN.

Ulterior, video-ul respectiv a fost șters, iar Facebook a transmis CNN că acel clip a încălcat regulile companiei de socializare, însă nu a spus și de ce pagina nu a fost închisă de tot.

Fake news

CNN a aflat că fotografia a fost realizată de Chris Kotsiopoulos, un fotograf amator, care a spus că imaginea sa a mai fost folosită fără acordul său de multe ori, însă niciodată în acest fel.

Nu se știe de ce acea pagină de Facebook a falsificat o imagine în acest fel. Este posibil ca cei care o administrează să fi intenționat să obțină un număr mai mare de abonați, în vederea folosirii lor în alte scopuri, precum trafic spre anumite site-uri, de unde ar fi putut obține venituri financiare.

Facebook contorizează o vizualizare a unui clip video atunci când un utilizator se uită la acesta mai mult de 3 secunde, chiar dacă acel clip apare trecător în News Feed-ul lor, mai precizează CNN.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61938178
Delegaţia nord-coreeană pentru Jocurile de la PyeongChang a sosit în Coreea de Sud

Zece schiori și patinatori nord-coreeni au ajuns joi în Coreea de Sud, pentru a participa la Jocurile Olimpice de iarnă, relatează AP.

61938176
Un fost polițist din SUA a fost condamnat la închisoare pe viață pentru pornografie infantilă

Un fost polițist din Florida a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a plătit o femeie din Texas să-și abuzeze sexual copilul și să-i trimită fotografiile.

61938177
Hoți români prinși cu ajutorul unui GPS pe care l-au furat fără să știe din Austria

Trei hoți români au fost prinși cu ajutorul unui dispozitiv GPS montat discret pe roata unei biciclete furate din Austria. Cei trei au fost localizați în Ungaria, aproape de frontiera cu România, iar surpriza polițiștilor a fost uriașă.

Recomandări
62597949
Diana Buzoianu, despre scandalul ANM: Decizia privind menţinerea în funcţie a directoarei aparţine Consiliului de Administraţie

Decizia privind menținerea în funcție a șefei ANM, Elena Mateescu, aparține Consiliului de Administrație, care nu poate lua hotărâri din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.