Europenii închid ușa în nas refugiaților din Siria, după căderea regimului Assad. Țara care îi primește cu brațele deschise

62504245

Tot mai multe ţări au decis să suspende procedurile de acordare de azil sirienilor, în timp ce Turcia a redeschis un punct de frontieră pentru refugiaţii sirieni, iar ONU îndeamnă la „răbdare” şi „vigilenţă”.

Marea Britanie a suspendat luni procedurile de luare a deciziilor în cazul cererilor de azil ale sirienilor, alăturându-se altor ţări din Uniunea Europeană, între care Germania, Austria şi Franţa, care au luat măsuri similare, după ce forţele rebele au cucerit capitala Damasc în weekend, iar regimul lui Bashar al-Assad a căzut. Şi în timp ce Organizaţia Naţiunilor Unite face apel la „răbdare şi vigilenţă” pe tema întoarcerii refugiaţilor, Turcia a redeschis un punct de trecere a frontierei închis din 2013 pentru a permite refugiaţilor sirieni să plece acasă, relatează Reuters şi AFP.

„Ministerul de Interne a suspendat deciziile privind cererile de azil siriene în timp ce evaluăm situaţia actuală”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Londra. „Avem sub revizuire constantă toate directivele referitoare la cererile de azil, astfel încât să putem răspunde la problemele emergente”, a adăugat oficialul.

Decizia Regatului Unit vine după ce Germania, Austria, Franţa, Danemarca şi Norvegia au ordonat oprirea procesării cererilor de azil ale sirienilor după ce preşedintele Bashar al-Assad a renunţat la putere şi a fugit în Rusia, după 13 ani de război civil. De asemenea, Grecia a suspendat cererile de azil a aproximativ 9.000 de sirieni, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală elenă de rang înalt.

Turcia, mai mare gazdă a sirienilor care au fugit de războiul civil

Războiul a forţat milioane de sirieni să părăsească ţara. Majoritatea au plecat în Turcia şi în alte ţări vecine, dar sirienii au reprezentat, de asemenea, o mare parte din cei peste un milion de oameni care au fugit în Germania şi Austria în timpul crizei migraţiei europene din 2015 şi 2016.

În Regatul Unit, până la sfârşitul lunii februarie 2021, peste 20.000 de refugiaţi sirieni fuseseră reinstalaţi în cadrul unui program guvernamental, potrivit Refugee Council.

Pe de altă parte, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni redeschiderea unui punct de frontieră închis din 2013 pentru a permite refugiaţilor sirieni să se întoarcă acasă. „Pentru a evita ambuteiajele şi a facilita fluidizarea traficului, deschidem punctul de trecere a frontierei Yayladagi pentru traversări”, a declarat şeful statului turc într-un discurs rostit după o reuniune a cabinetului.

Turcia, membră NATO, găzduieşte aproximativ 3 milioane de migranţi şi refugiaţi sirieni, fiind cea mai mare gazdă a sirienilor care au fugit de războiul civil.

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a îndemnat însă luni la „răbdare şi vigilenţă” în chestiunea întoarcerii refugiaţilor sirieni în ţara lor după căderea lui Bashar al-Assad. „UNHCR recomandă să rămânem concentraţi asupra problemei returnărilor” şi speră că evoluţiile de pe teren vor „permite în cele din urmă returnări voluntare, sigure şi durabile - cu refugiaţi capabili să ia decizii în cunoştinţă de cauză”, a scris şeful agenţiei ONU, Filippo Grandi, într-un comunicat citat de AFP, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62428731
Austria a anunțat oficial că acceptă România și Bulgaria în Schengen. „Nu ne vom folosi dreptul de veto”

Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată.

62504193
Trump explică de ce vrea să scoată SUA din NATO: „Este o rușine”. Ultimatum pentru țările europene din Alianță

Administrația Biden a aprobat un nou ajutor de aproape un miliard de dolari pentru Kiev. Este probabil printre ultimele tranșe de bani, în condițiile în care președintele ales al SUA nu ascunde că va reduce semnificativ sprijinul pentru ucraineni.

62504185
De ce țin rușii cu dinții de Siria. Cele două state care au de câștigat de urma prăbușirii regimului Assad

Căderea regimului Assad din Siria, provoacă îngrijorare, furie, și frustrare în Rusia, unul dintre principalii susținători ai dictaturii de la Damasc.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.