Europa atrage cei mai mulți turiști la nivel global. Grecia, Italia și Franța rămân destinațiile de top pe timpul verii

×
Publicitate

Turismul din întreaga lume își revine treptat după mai bine de doi ani în care a fost pus la pământ de pandemie.

Potrivit Organizației Mondiale a Turismului, în primele trei luni ale anului a fost înregistrată o creștere de aproape 200% a numărului celor care au ales să-și petreacă vacanțele în străinătate.

Grecia, Italia și Franța rămân destinațiile de top pe timpul verii

Europa atrage cei mai mulți vizitatori la nivel global, iar Grecia, Franța și Italia rămân destinațiile preferate pe timpul verii.

Bucuroși că au scăpat de toate restricțiile anti-Covid, turiștii au luat cu asalt străzile și terasele din Atena.

Jenny, turistă din Columbia: „Îmi aduc aminte cum a fost în timpul pandemiei, când totul era atât de gol, totul era mort, este plăcut să vezi că lucrurile își revin și că oamenii pot să călătorească din nou, să interacționeze, să stea pe afară.”

În 2019, peste 34 de milioane de turiști au vizitat Grecia, care atunci a avut un an de vârf. Însă, în 2020, numărul lor a scăzut drastic. Abia 7,4 milioane de oameni au ajuns în țara elenă.

Christelle, turistă din Elveţia: „Suntem foarte bucuroase că putem să călătorim, am avut șansa de a vizita Republica Dominicană la jumătatea lunii martie, iar în Grecia este a doua noastră vacanță. Ne-a lipsit foarte mult, că nu am putut călători nicăieri de la jumătatea anului 2020. Este foarte plăcut că putem vizita alte țări, să călătorim prin toată lumea.”

Totuși, Ministrul grec al Turismului a declarat recent că revenirea sectorului turistic s-ar putea să nu ajungă prea repede la parametri normali din cauza războiului din Ucraina, a crizei din energie, a blocajelor din aeroporturi, și în special din cauza tensiunilor dintre Grecia și Turcia.

În Italia a crescut numărul turiștilor

Și în Italia a crescut numărul vizitatorilor.

Stephanie Orozco, turistă din Statele Unite: „Este într-adevăr revigorant să poți călători după pandemie și să poți vedea cum lumea revine la normal.”

Însă nici această țară nu este ferită de provocări.

Bernabò Bocca, președintele asociației hotelierilor din Italia: „Evident, lipsesc rușii care, pentru Italia, reprezintă o parte importantă a turiștilor și cheltuiau mulți bani. S-au rărit și vizitatorii din Orientul Îndepărtat, precum, China, Coreea, Taiwan și Japonia, care nu se confruntă cu războaie, însă mai au probleme legate de Covid și acestea sunt țări care înainte de pandemie aduceau un aici un număr mare de turiști. Trebuie să spun totuși că numărul americanilor care vin în vizită reușesc să echilibreze situația.”

În schimb, în Franța, circa 80% dintre turiștii sosiți în acest an sunt din țări europene.

Serge Cachan, președintele unui lanț hotelier din Franța: „În primul rând, o mulțime de francezi de la oraș aleg să stea la hotel în weekend. Apoi, așa cum chinezii nu vin aici, nici europenii nu vor merge în China. Deci, unde să se ducă? Rămân în Europa. Așa că avem o creștere importantă a vizitatorilor din toate țările europene. Și în al treilea rând, americanii, ei iubesc Parisul și vin din ce în ce mai mult, chiar mai mulți decât acum doi-trei ani.”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62269888
Avalanșă pe Marmolada, în Italia. MAE anunță că românii dați dispăruți sunt în siguranță și nu au fost implicați

MAE român a transmis, luni la amiază, că trei români dați dispăruți de familie sunt în siguranță și nici nu au fost implicați în prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi.

62269803
4 iulie 2022, Ziua Independenței în SUA. De Ziua Americii, zeci de milioane de americani au probleme cu zborurile

Milioane de americani sărbătoresc luni Ziua Independenței. În toate statele din SUA sunt așteptate parade, grătare și petreceri care să marcheze ziua de 4 iulie.

62269758
Inundații masive în Australia. Mii de locuitori ai orașului Sydney au fost îndemnați să-și evacueze locuințele | FOTO

Mii de locuitori din Sydney au fost îndemnaţi să-şi evacueze casele luni, în a treia zi de ploi torenţiale, în timp ce râurile deversate au acoperit zone întregi şi torenţi de apă au scăpat din principalul baraj al celei mai mari metropole a Australiei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.