Escaladare la frontiera Rusiei cu Ucraina. Ministrul apărării de la Kiev: O ofensivă rusă posibilă la sfârşitul lui ianuarie

62212896

Ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov a afirmat că momentul cel mai probabil în care Moscova ar putea să declanşeze o ofensivă la scară largă asupra Ucrainei va fi la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit Reuters, EFE şi Ukrinform.

Rusia a comasat peste 94.000 de militari în apropiere de frontierele cu Ucraina, a afirmat Reznikov.

"Serviciul nostru de informaţii (al armatei/GUR) analizează toate scenariile, inclusiv cele mai nefavorabile, apreciind că există probabilitatea unei escaladări la scară largă din partea Rusiei", a afirmat Reznikov, invitat la raport în Rada Supremă (parlamentul unicameral) în cadrul "Orei guvernului".

El a menţionat că - potrivit informaţiilor de care dispune - "momentul cel mai probabil când se va ajunge la finalizarea pregătirilor pentru escaladare este sfârşitul lunii ianuarie".

"Vreau să subliniez că escaladarea este un scenariu posibil, dar nu obligatoriu, iar sarcina noastră este să-l prevenim. Cu cât lucrăm mai bine, singuri şi cu partenerii, cu atât riscul escaladării se va diminua", a afirmat ministrul ucrainean al apărării, citat de Ukrinform.

Trebuie să facem în aşa fel încât preţul escaladării să fie inacceptabil pentru agresor, a adăugat el, subliniind că Ucraina este "mult mai interesată de scenariul politic şi diplomatic de soluţionare a conflictului" din Donbas, unde Rusia susţine separatiştii proruşi care luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene din 2014.

Rusia pretinde că nu poate dezamorsa tensiunile pentru că Ucraina vrea să preia "cu forţa" controlul asupra teritoriilor controlate în prezent de separatişti în Doneţk şi Lugansk.

"În principiu, nu pot exista provocări violente din partea noastră. În acelaşi timp, nu există nicio modalitate de a 'pacifica agresorul'. Dacă va fi necesar, Ucraina va riposta", a declarat Oleksii Reznikov, potrivit Agerpres.

Ucraina şi aliaţii săi din NATO au tras un semnal de alarmă cu privire la concentrarea de trupe şi echipamente ruseşti în apropiere de frontierele Rusiei cu Ucraina în acest an, ceea ce provoacă îngrijorări că ostilităţile mocnite din Donbas, în estul Ucrainei, ar putea degenera într-un război deschis.

Pe parcursul acestui an, Rusia a folosit tactica unor valuri bizare: îşi concentrează trupele în apropierea graniţelor ucrainene, apoi le retrage în locurile de desfăşurare permanentă, lăsând echipamentul în urmă. Acest lucru permite inamicului să reducă timpul de desfăşurare, a declarat ministrul Reznikov, citat de Ukrinform.

În aprilie şi septembrie a.c., Rusia a comasat la frontiera cu Ucraina peste 50 de grupuri tactice de batalion, a indicat ministrul ucrainean, precizând că, la ora actuală, armata rusă are la frontiera cu Ucraina şi în Crimeea ("temporar ocupată", aşa cum numeşte Kievul peninsula anexată de Rusia) 41 de grupuri tactice de batalion în stare de pregătire de luptă, dintre care 33 îşi au baza în regiune, iar 8 au fost trimise suplimentar în Crimeea.

Numărul aproximativ de trupe ruseşti, comasate în apropierea frontierelor cu Ucraina în Crimeea, care pot fi folosite pentru escaladare este estimat în prezent la 94.300 de soldaţi, a indicat Reznikov, adăugând că la ora actuală Rusia a început exerciţiile militare de iarnă, astfel că în apropierea Ucrainei s-au intensificat activităţile de camuflaj ale trupelor ruse şi de recunoaştere. Săptămâna trecută, grupările motorizate din Briansk şi Smolensk au fost întărite cu noi tancuri şi maşini blindate venite din alte districte militare ale ţării.

Ministrul ucrainean nu a exclus în acest context ca Rusia să trimită în Marea Neagră două mari nave de desant din cadrul flotelor sale din Baltica şi Mediterana pentru a creşte la nouă numărul lor în regiune, ceea ce ar permite Moscovei desantarea a încă 3.000 de soldaţi şi a 250 de vehicule blindate.

Astfel, evaluările Kievului şi ale partenerilor săi cu privire la riscurile unei escaladări la scară largă coincid, iar dacă va fi necesar vor fi întreprinse acţiuni proactive, a afirmat ministrul ucrainean al apărării, lansând cu toate acestea un apel la calm.

Ucraina nu renunţă la planurile sale de a adera la NATO

Ucraina refuză să renunţe la planurile sale de aderare la NATO şi la orice alte 'garanţii de securitate' cerute de Rusia, a declarat vineri pentru AFP ministrul său de externe, Dmitri Kuleba, făcând apel la Occident să facă acelaşi lucru.

Kievul, pentru care o astfel de promisiune "nu este o opţiune", a cerut SUA şi aliaţilor lor să respingă cererile formulate de Moscova pentru a atenua tensiunile la frontiera ruso-ucraineană, a declarat Dmitro Kuleba în marja unei reuniuni a Consiliului de miniştri de externe al OSCE la Stockholm.

"Resping această idee că noi ar trebui să garantăm ceva Rusiei. Insist: Rusia este cea care trebuie să garanteze că nu va continua agresiunea împotriva niciunei ţări", a afirmat Kuleba.

Un angajament al Ucrainei de a-şi abandona planul de aderare la NATO - promisiune făcută în 2008 de Alianţa Nord-Atlantică, dar care nu s-a materializat până acum - "nu este o opţiune" pentru Ucraina, a afirmat Kuleba, subliniind că aderarea la NATO şi UE figurează în Constituţia ucraineană.

"Este absolut inacceptabil ca Rusia să aibă vreo influenţă asupra deciziilor luate de o altă ţară suverană, Ucraina, şi de către o organizaţie internaţională, NATO", a declarat ministrul ucrainean pentru AFP.

În cadrul unei întâlniri în marja reuniunii OSCE de la Stockholm, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov i-a cerut joi omologului său american Antony Blinken "garanţii de securitate" la frontierele ruse.

Moscova cere în special îngheţarea avansării NATO spre Est, după ce o bună parte din ţările din Europa de Est au intrat în Alianţa Nord-Atlantică în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice.

Dmitro Kuleba i-a îndemnat pe aliaţii occidentali ai Kievului să nu încheie niciun fel de acord în acest sens cu Moscova, avertizând că Ucraina nu-l va recunoaşte niciodată.

"Avem o regulă de aur în politica externă ucraineană: nicio decizie cu privire la Ucraina fără Ucraina. Dacă cineva, chiar şi aliaţii noştri cei mai apropiaţi, ar lua o decizie legată de Ucraina în spatele nostru, nu am recunoaşte această decizie", a insistat ministrul de externe ucrainean.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin ar urma să aibă o discuţie directă în timpul apropiat asupra tensiunilor în jurul Ucrainei, la şapte ani de la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi de la preluarea controlului asupra unei părţi din estul fostei republici sovietice de către forţele separatiste proruse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62194962
Un italian a încercat să se vaccineze anti-Covid într-un braţ fals de silicon, pentru a obţine certificatul sanitar

Un bărbat din Piemont, în vârstă de 50 de ani, care voia să obţină ”preţiosul” certificat sanitar, a încercat joi să se vaccineze într-un braţ proteză de silicon, declară vineri preşedintele acestei regiuni din nord-vestul Italiei, Alberto Cirio.

62228170
Prima microcameră de mărimea unui grăunte de sare a fost lansată

O nouă cameră ultra-compactă de dimensiunea unui grăunte de sare reușește să producă imagini clare, pline de culoare, la egalitate cu un obiectiv convențional al unei camere compozite de 500.000 de ori mai mare ca volum, scrie Europress.

62223479
Studiu: Șase vaccinuri diferite împotriva Covid-19 sunt sigure și eficiente. Care este excepția

Șase vaccinuri diferite împotriva Covid-19 sunt sigure și eficiente atunci când sunt utilizate ca doze de rapel, a constatat un studiu din Marea Britanie, scrie CNBC.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.