Efecte secundare neobișnuite ale vaccinului Moderna. Ce au pățit persoanele care aveau injecţii cu botox sau acid hialuronic

×
Publicitate

Uniunea Europeană are o comandă inițială de 200 de milioane de doze din vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer și BioNTech, iar distribuția ar urma să fie finalizată până în septembrie 2021, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

În plus, au loc negocieri pentru încă 100 de milioane de doze. Pe de altă parte, un alt vaccin împotriva coronavirusului Oxford - Astra Zeneca ar putea fi aprobat, deocamdată în Marea Britanie, chiar în următoarele zile.

Este mai iefin și poate fi depozitat la temperaturi ceva mai accesibile decât serul Pfizer și BioNTech, care necesită congelarea la minus 70- 80 de grade Celsius.

Campania de vaccinare cu serul Pfizer BioNTech a început și în orașele italiene din nordul țării, unde COVID-19 a făcut ravagii în martie.

În provincia Lombardia s-au înregistrat o treime din cele peste 72.000 de decese din Peninsulă. Printre primii inoculați cu serul anti-Covid a fost doctorița Annalisa Malara, care a diagnosticat primul caz din Italia, pe 20 februarie, la spitalul din Codogno.

Annalisa Malara: „În opinia mea, vaccinarea este fundamentală și avem datoria să dăm un exemplu și să comunicăm limpede despre importanța acestui vaccin."

La Bergamo, primele doze au ajuns la Spitalul Papa Giovani al 23-lea și vor fi administrate cadrelor medicale din linia întâi.

Roberto Cosentini, doctor: „Este primul pas mare spre victorie în bătălia cu acest virus. Acum avem speranța că putem întoarce pagina și ne putem gândi la viitor."

Giorgio Gori, primarul din Bergamo: „Acum avem parte de multă speranță. Vom vedea lumina de la capătul tunelului."

După un debut mai mult sau mai puțin simultan și, astfel, simbolic, în toate statele membre ale Uniunii Europene, campania de vaccinare va intra în ritm alert. Esențială este disponibilitatea unui număr cât mai mare de europeni de a se imuniza. Multe țări au început cu inocularea unor oameni în vârstă, intr-un efort evident de convingere a populației.

Bărbat: „Nu doare, nu avem de ce să ne temem. Oamenii nu ar trebui să ezite, nu doare. Mă uit la ştiri, este o boală serioasă, aşa că sunt foarte bucuros că am fost ales pentru a fi vaccinat."

Bulgaria l-a vaccinat, primul, în fața camerelor TV, pe episcopul ordodox Tihon, alături de ministrul Sănătății. În Slovenia și-a pus în joc puterea de convingere un arhiepiscop catolic ieşit la pensie.

Reporter: „Cum vă simţiţi, a durut?”

Arhiepiscop: „Nu, nu a durut deloc.”

Reporter: „Ce părere aveţi?”

Arhiepiscop: „Ei bine, ceva obişnuit, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.”

Pe de altă parte, comitetul de experți din Statele Unite care a evaluat un alt ser anti-Covid, cel dezvoltat de compania americană Moderna, a descoperit unele efecte secundare neobișnuite. Au pățit-o voluntarii participanți la testele clinice, care aveau anumite tratamente cosmetice faciale.

Shirley Chi, medic dermatolog: „În aceste cazuri, pacienții au avut umflături și inflamații în zona feței unde aveau substanțe injectate sub piele. Doi pacienți au avut tratamentul cosmetic cu șase luni înaintea administrării vaccinului, iar o pacientă a avut tratament cosmetic injectabil la buze, la două zile după vaccin. Toți au primit steroizi și antihistaminice și reacțiile adverse au trecut.”

În toată lumea, sunt milioane de persoane, femei, mai ales, care au recurs la injecții cu botox sau acid hialuronic pentru netezirea ridurilor sau „rotunjirea" buzelor ori pomeților. În astfel de cazuri, reacția la vaccin este imunologică, explică specialiștii.

Shirley Chi, medic dermatolog: „Sistemul tău imunitar care cauzează inflamații este activat când primești vaccinul, așa că are sens să se producă un răspuns imunitar în anumite zone unde ai injectate, anterior, substanțe care nu se află în mod natural în corpul tău.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62166099
Cum vor marile companii americane să își convingă angajații să se vaccineze împotriva noului coronavirus

Mulți dintre patronii americani vor să respecte alegerea și „libertățile individuale” ale angajaților care refuză vaccinul, scrie Wall Street Journal.

62165399
Peste 600.000 de români au primit statutul de rezident permanent sau temporar în Marea Britanie

Peste 600.000 de români au primit statutul de rezident sau statutul de rezident temporar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

62151130
Statele UE au dat undă verde pentru aplicarea provizorie a acordului post-Brexit de la 1 ianuarie

Reprezentanţii statelor membre UE au dat luni undă verde aplicării provizorii de la 1 ianuarie a acordului post-Brexit încheiat săptămâna trecută între Bruxelles şi Londra.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.